Români ajunși la Hollywood, în dialog cu publicul despre „visul american”

DE Newsweek România | Actualizat: 17.10.2018 - 16:25

Filmul Lemonade, al Ioanei Uricanu, are avampremiera miercuri, 7 octombrie, de la Cinema Elvire Popesco

SHARE

Au plecat din România și au traversat Oceanul ca să ajungă acolo unde sperau că norocul le va schimba viața pentru totdeauna. Alex Rotaru, Runa Petringenaru și Alexandra Proca sunt printre românii care pot spune că au dat lovitura în Statele Unite și și-au trăit „visul american”. 

Ei vin la Cinema Elvire Popesco miercuri, 17 octombrie, în fața publicului prezent la avanpremiera filmului Lemonade, de Ioana Uricaru, ca să povestească cum au reușit să aibă succes în Statele Unite și să lucreze cu staruri precum Kevin Spacey, Marilyn Manson, Hugh Hefner sau James Cameron.

Alex Rotaru este filmmaker de origine română și locuiește în Beverly Hills. A debutat în cinematografie la 9 ani și a făcut parte din distribuția cunoscutei trilogii „Cireșarii”, interpretând rolul lui Dan. După această experiență, în 1992 a plecat în SUA. A fost primul român acceptat cu bursă de merit integrală de către prestigioasa universitate Massachusetts Institute of Technology (top 3 în lume), unde a fost şef de promoţie. 

Și-a continuat studiile de masterat la University of Southern California, School of Cinematic Arts in Los Angeles, în regie, scenaristică, producție, montaj, imagine, sunet și actorie. A studiat cinematografia la USC SCA - celebra școală a lui Steven Spielberg. Alex Rotaru lucrează acum cu nume celebre din industria hollywoodiană precum Ian McKellen, Michael York, Kevin Spacey, Richard Dreyfuss, Van Cliburn, Marilyn Manson, Hugh Hefner sau Val Kilmer.

Runa Petringenaru a debutat și ea tot în celebra serie „Cireșarii”, interpretând rolul Oanei în „Aripi de zăpadă“ și „Cetatea ascunsă”. După o vreme a plecat în Statele Unite, unde a făcut film, scenografie și heraldică. O vreme a lucrat în producție cu regizorul James Cameron, cunoscut în România pentru filme precum „Terminatorul”, „Titanic” sau „Avatar”. Runa locuiește acum în România, unde a pus bazele unei tabere medievale. 

Despre cum este să trăiești „visul american” va povesti și Alexandra Proca, o fostă jurnalistă la PRO TV Magazine și Madame Figaro Magazine. Ea a plecat în 2001 în Statele Unite, la San Francisco, unde a lucrat în domeniul relațiilor publice și a făcut comunicare și PR pentru mai multe companii. Acum este copy editor și content reviewer la o campanie din orașul Cupertino, California. S-a căsătorit cu un român stabilit în America, au un copil împreună care învață în California. 

Discuția despre ideea „visului american văzut prin ochii românilor” pornește de la subiectul filmului Lemonade, al Ioanei Uricaru. Debutul în lungmetraj al regizoarei Ioana Uricaru spune povestea câtorva zile tensionate din viața Marei, o asistentă medicală plecată din România, care se vede nevoită să-și confrunte propria proiecție despre „visul american cu realitatea de la fața locului.

„Aștept cu nerăbdare întâlnirea cu publicul din România, cea mai importantă dintre toate. Acest film a fost făcut și cu gândul la românii care, asemenea protagonistei, au decis să-și asume riscul transplantării într-o altă țară și într-o altă cultură. Sper să ne întâlnim în număr cât mai mare ca să putem sta de vorbă despre cinema, despre România, despre America și despre reacțiile voastre la acest film cu dublă identitate, care vorbește despre experiența tot mai răspândită a imigrației”, a declarat Ioana Uricaru, care va fi prezentă la premiera filmului Lemonade din cadrul Les Films de Cannes a Bucarest. 

După ce a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și a primit numeroase premii la festivaluri de prestigiu, Lemonade a atras mulți distribuitori din toată lumea, fiind achiziționat spre distribuție în Franța, Statele Unite, Canada, China, Germania, Grecia, fosta Iugoslavie și Israel.

Premiera în România a filmului Lemonade va avea loc pe 24 octombrie, în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest și va intra în cinematografele din țară începând cu 26 octombrie. Pe lângă de proiecțiile din Capitală, filmul va rula la Iași, Timișoara, Ploiești, Cluj, Constanța, Vaslui, Brașov, Lugoj, Călărași, Buzău, Suceava, Pitești, Târgu Mureș, Reșița, Caransebeș, Vulcan, Oravița, Sibiu, Galați, Slobozia, Sfântu Gheorghe și Arad.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.