Dacă până acum, orchestrele din străinătate preferau să interpreteze cele două Rapsodii române, la ediția din 2021 artiștii invitați vor permite publicului să cunoască și să exploreze în profunzime creația lui Enescu, de la lucrările de tinerețe fără număr de opus, până la capodoperele camerale și simfonice ale stilului târziu și la fragmente de manuscrise redescoperite și finalizate postum.
Între punctele-reper ale muzicii lui Enescu, se numără Simfonia a II-a (1914) care marchează, printr-un limbaj romantic exacerbat, tranziția către sinteza stilistică matură a muzicii lui Enescu (Filarmonica Mării Baltice & Kristjan Järvi, dirijor).
Apoi, Sonata a III-a „în caracter popular românesc” capătă, în aranjamentul lui Valentin Doni, valențele unui spectaculos concert pentru vioară și orchestră (Orchestra Filarmonică din Londra, Edward Gardner dirijor & Patricia Kopatchinskaja vioară). Valentin Doni a făcut acest aranjament special pentru Patricia Kopatchinskaja, una dintre ambasadoarele de seamă a lui George Enescu în lume. Acest concert din 8 septembrie este singurul concert transmis în direct pe MEZZO TV.
Nu în ultimul rând, avem ocazia să ascultăm două capodopere de maturitate care nu s-au auzit niciodată în timpul vieții compozitorului: poemul simfonic Vox Maris, oglindă programatică a concepției profunde despre existență și moarte a lui Enescu (Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare, Corul Filarmonicii George Enescu, dirijor: Christian Badea) și Simfonia a IV-a, finalizată postum de Pascal Bentoiu și publicată pentru prima dată într-o ediție modernă în 2020. De altfel, Simfonia a IV-a va fi interpretată pentru prima oară în Festival de către un ansamblu internațional: Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, sub bagheta maestrul Daniele Gatti, la Sala Palatului, pe 23 septembrie.
În premieră în programul Festivalului, vor fi interpretate mai multe lucrări de George Enescu:
· 2 lucrări de Enescu în concertul din 12 septembrie, susținut de pianistul Cyprien Katsaris & violoncelistul Manuel Fischer-Dieskau: Trei melodii, aranjament pentru violoncel și pian (Le desert, Le galop, Soupir), precum și Allegro în fa minor pentru violoncel și pian
· Oratoriul Strigoii în interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu dirijată de Gabriel Bebeșelea pe 23 septembrie, la Ateneul Român
· Fantezia pentru pian și orchestră în interpretarea Orchestrei de Stat din Atena, sub bagheta dirijorului Stefanos Tsialis, alături de pianista Saskia Giorgini, câștigătoare a Concursului Mozart din Salzburg în 2016.
Tot în premieră vom asculta și Sonata nr. 3 în la minor pentru pian și vioară op.25, „în caracter popular românesc” într-un aranjament pentru orchestră de Frédéric Chaslin.
Publicul iubitor de muzică clasică va putea asculta interpretări diferite ale unor lucrări precum:
· Capriciul Român pentru vioară și orchestră în interpretarea lui Dmitry Sitkovetsky cu Orchestra Filarmonică Regală din Londra, dirijată de Vasily Petrenko, precum și la concertul ansamblului francez Les Dissonances, cu David Grimal director artistic și solist.
· Octuorul va fi interpretat în variantă originală în cadrul Proiectului Enescu din 25 septembrie, în timp ce aranjamentul pentru orchestră de coarde va fi interpretat de Orchestra de Cameră din Lausanne, dirijată de Joshua Weilerstein.
Seria Enescu și contemporanii
Seria Enescu și contemporanii își conduce ascultătorii în universul intim al muzicii de cameră. Organizate sub forma unor matinee muzicale de weekend, concertele și recitalurile au loc sâmbăta și duminica de la ora 10:30, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României.
Seria Enescu și contemporanii se întemeiază pe cel puțin două rațiuni. Pe de o parte, urmărește întregirea Programului Festivalului cu această importantă componentă camerală. Dar mai ales, caută să răspundă necesității de a-l percepe pe Enescu prin prisma modernității europene, care i-a influențat creația în mod autentic, eliberat de cheia naționalistă în care a fost prezentat în timpul comunismului.
Formații camerale prestigioase – între care Cvartetul Danel, Cvartetul Fine Arts sau Clara Haskil Trio – și muzicieni precum violonceliștii Manuel Fischer-Dieskau și Norbert Anger sau pianista Sina Kloke, care vor evolua în recital, prezintă muzica lui Enescu alături de creațiile care l-au înconjurat și inspirat în acest peisaj stilistic al primei jumătăți de secol XX.
Informații despre bilete
Puteți găsi informații despre procedura de achiziționare, precum și de condițiile de acces pe site-ul Festivalului, secțiunea Bilete. Este posibil ca, din cauza pandemiei, să apară schimbări în program. Accesul în sălile de concerte se va face cu respectarea condițiilor sanitare, iar purtarea măștii va fi obligatorie.
Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 3500 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artiști, organizatori și jurnaliști.
Programul complet poate fi găsit pe site-ul festivalenescu.ro.