Peter Handke şi Olga Tokarczuk, laureaţii Nobelului pentru Literatură

DE Newsweek România | Actualizat: 10.10.2019 - 17:23
Peter Handke şi Olga Tokarczuk, distinşi cu Premiul Nobel pentru Literatură

Academia Suedeză a acordat anul acesta, în mod excepţional, două Premii Nobel pentru Literatură: austriacului Peter Handke şi, retroactiv pentru 2018, polonezei Olga Tokarczuk.

SHARE

Ambele premii sunt dotate cu câte 9 milioane de coroane suedeze, echivalentul a aproximativ 830.000 de euro. Ca de obicei, distincţiile vor fi înmânate laureaţilor pe 10 decembrie, ziua morţii fondatorului prestigioaselor premii, Alfred Nobel - descoperitorul dinamitei.

Peter Handke, în vârstă de 76 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori contemporani de limbă germană, în acelaşi timp însă şi extrem de controversat, înainte de toate datorită poziţiei sale pro-sârbe adoptate în timpul războaielor din fosta Iugoslavie din anii 1990. Academia Suedeză a menţionat că alegerea a fost făcută datorită „operei influente" a scriitorului austriac, care „a explorat periferia și specificitatea experienței umane folosind un limbaj genial”.

Peter Handke este nu doar un romancier remarcabil, ci şi un foarte apreciat dramaturg. El s-a lansat în 1966 cu piesa de teatru „Publikumsbeschimpfung" (Apostrofări la adresa publicului), montată la Frankfurt în acelaşi an de celebrul regizor german Claus Peymann, criticând formele teatrale şi tematica care dominau spectacolele anilor 1960.

Handke este al 14-lea scriitor de limbă germană care intră în posesia mult râvnitului premiu Nobel pentru Literatură. Printre predecesorii săi se numără Thomas Mann, Günter Grass, Heinrich Böll, Hermann Hesse şi scriitoarea bănăţeană, originară din România, Herta Müller. 

Scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk, născută în 1962, a fost distinsă cu premiul Nobel pentru „imaginaţia ei narativă", care "cu pasiune enciclopedică simbolizează transcenderea frontierelor ca formă de viaţă".

Tokarczuk, care a absolvit studii de psihologie la universitatea din Varşovia, este considerată una dintre cele mai importante scriitoare poloneze contemporane.

A publicat mai multe romane, nuvele şi eseuri. Şi opera ei, ca şi cea a lui Handke, a fost distinsă cu însemnate premii şi tradusă în numeroase limbi. Ecranizarea romanului „Cântecul liliecilor", de către regizoarea poloneză Agnieszka Holland, a obţinut la ediţia din 2017 a Berlinalei, sub titlul „Pokot", premiul Ursul de Argint.

Topul premiilor Nobel pentru Literatură, clasificate în funcţie de limbă - din 1901 şi până astăzi


În 2017, Nobelul pentru Literatură a revenit britanicului originar din Japonia, Kazuo Ishiguro. În acest an, Academia Suedeză, al cărei comitet pentru literatură a fost radical reformat în urma scandalurilor care au zguduit această instituţie de prestigiu în 2018, a avut sarcina de a desemna doi scriitori - unul retroactiv pentru anul trecut.

Decizia de a nu lăsa practic anul 2018 fără un laureat al Nobelului pentru Literatură a fost însoţită şi de critici. Bunăoară Sara Danis, fost secretar permanet al acestui comitet, crede că, dacă ar fi rămas un loc vacant în lista Premiilor Nobel pentru Literatură, scandalul de anul trecut nu ar cădea aşa uşor pradă uitării, rămânând în memorie ca avertisment.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te