Mircea Baniciu despre Nicu Covaci: "El m-a scos din școală și m-a pus pe scenă!". Mircea Baniciu, marele solist al perioadei de aur a trupei Phoenix, a scris despre Nicu Covaci, colegul de trupă cu care nu a avut întotdeauna cele mai bune relaţii.
"Din păcate, noi nu ne-am prea înțeles în ultima vreme, urmând ca abia în ultima perioadă a vieții lui să ne întâlnim, mai apropiați fiind", a relatat Baniciu, cu empatia şi căldura sa tipică.
Mircea Baniciu despre Nicu Covaci: "El m-a scos din școală și m-a pus pe scenă!"
Mai jos, tot ce a scris muzicianul.
"Dumnezeu să-l odihnească. Am fost o perioadă solistul, dar eu spun că perioada cea mai bună, în care s-au făcut lucrurile cele mai frumoase. Din păcate, noi nu ne-am prea înțeles în ultima vreme, urmând ca abia în ultima perioadă a vieții lui să ne întâlnim, mai apropiați fiind.
Pentru că toată lumea ne spunea. Sunt momente în care lucrurile trebuie repuse în pagină. Îmi pare rău că s-a dus atât de repede. Mulți dintre prietenii noștri ne spun: 'voi ați fost Beatles-ul României'.
Cred că nu au fost departe de adevăr. Momentele noastre au fost aproape inegalabile, pentru că un asemenea fenomen ar fi, în principiu, greu de egalat.
Citeşte şi: Trupul liderului Phoenix, Nicu Covaci, va fi depus marți la Filarmonica de Stat din Timișoara
Asta din cauza energiei lui Nicu, care a condus ideile și tot ce s-a făcut într-o anumită perioadă. Și după aceea. Pentru că el a încercat să construiască în continuare câte ceva.
Eu mă bucur că a încercat și a trăit intens și arzând până în ultima clipă. Cu siguranță că a făcut foarte multe și, din păcate, lucrurile cele mai apropiate de Phoenix nu au avut un ecou favorabil, mai ales în ultima vreme.
S-au întâmplat niște lucruri pe care noi, cei din prima echipă, le-am acceptat sau le-am acceptat mai puțin, dar Nicu Covaci rămâne pentru noi omul cu care am început fenomenul acesta extraordinar, cu care am avut cele mai frumoase momente, cei mai frumoși ani.
Citeşte şi: Medicul Dorel Săndesc: Nicu Covaci a avut cea mai agresivă formă de cancer cerebral
Eu pentru asta îi mulțumesc. Eu eram astăzi, poate, un arhitect într-un birou de arhitectură, eram cu totul și cu totul altceva decât cum a fost să fie.
Iată-mă pe scenă - și acum sunt într-un spectacol - și pot să vă spun că lui îi datorez schimbarea asta de macaz. El m-a scos din școală și m-a pus pe scenă.
A fost un lucru extraordinar, nu mă așteptam să mă țină atât de mult. Eu i-am și mărturisit-o de nu știu câte ori: lucrurile pe care tu le-ai făcut pentru gașcă, pentru noi, pentru prietenii tăi, au fost aproape de inegalat, pentru că ne-au schimbat viața tuturor.
Eu îi mulțumesc acum, acolo unde este, pentru tot ce a făcut, pentru perioada noastră de glorie și nu numai, pentru faptul că noi mai existăm pe scenă. Phoenix a fost și va mai rămâne ceea ce sunt convins că trebuia să fie."