Mii de copii din țară vor cânta sâmbătă seara pentru a marca "Ora Pământului"

DE Romulus Preda | Actualizat: 24.03.2022 - 22:32
Mii de copii vor cânta pentru Ora Pământului/ FOTO: facebook,com

Peste 7.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi se vor reuni, în toată ţara, sâmbătă, între orele 20,00 şi 21,30, sub sloganul "Dăruieşte naturii din energia ta!".

SHARE

Aceasta este a VI-a ediţie în care Cantus Mundi se alătură proiectului Ora Pământului.

Programul Naţional Cantus Mundi va desfăşura simultan activităţi în 54 de localităţi din 30 de judeţe - Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Vaslui - şi din Bucureşti.

La ora 20,30, lumina va fi stinsă pentru o oră, iar copiii, alături de părinţii şi prietenii lor, vor cânta în spaţii publice, parcuri, pieţe sau în faţa şcolilor din toată ţara, pentru sănătatea pământului şi a mediului, precum şi împotriva extra-consumului care secătuieşte planeta, precizează sursa citată.

Citește și: Războiul din Ucraina i-a năruit căsnicia și afacerile Mariei Voronțova, fiica cea mare a lui Putin 

Programul Naţional Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, iniţiat de reputatul dirijor Ion Marin şi derulat cu sprijinul membrilor Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin". Peste 60.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul ţării. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te