Margareta Pâslaru a împlinit de curând 80 de ani și a spus, într-un interviu pentru aarc.ro cum a ajuns să îi împrumute vocea personajului de desen animat Mihaela.
„Nell Cobar mi-a făcut cea mai generoasă propunere, aceea de a compune muzică pentru două episoade din serialul Mihaela. Atunci am învățat să compun teme scurte pentru situații diferite. De pildă, duioasa secvență în care Mihaela era tristă, apoi momentul în care alerga cu prietenii, sau veselia jocului cu simpaticul cățeluș. Mai mult, mi-am schimbat intonația glasului, ascultați un fragment orchestrat de Radu Goldiș”, a povestit Margareta.
Margareta Pâslaru spune cum i-a împrumutat Mihaelei vocea
Nell Cobar este autorul desenelor Mihaela. Newsweek România i-a făcut un portret. Nu a urmat studii superioare, debutând ca desenator la cinematograf în anul 1939. Primul desen animat l-a realizat în anul 1940, acesta fiind de fapt o reclamă pentru ciorapi.
A publicat apoi caricaturi în publicațiile epocii și a colaborat cu Traian Popescu Tracipone la realizarea filmului de ficțiuni “Năzbâtiile lui Haplea”, produs în 1948.
În lunga sa carieră, artistul a creat peste 40 de filme de animație, cele mai multe inspirate de popularul personaj de desene animate “Mihaela”, printre ele aflându-se “Mulțumesc, Mihaela”, peliculă ce a fost premiată în 1971 la Festivalul de film pentru copii de la Veneția.
Mihaela, personajul inventat de Cobar, era o fetiță blondă cu codițe, care, alături de prietenul ei, cățelușul Azorel, trece prin fel de fel de situații inedite.
Mihaela a fost personajul de desene animate cel mai îndrăgit de copii pe vremea comunismului. Filmele de scurtmetraj cu Mihaela au rulat între anii ’70 şi ’80 şi au avut un succes nebun.
Citește și: Înainte de Tom și Jerry ne uitam la Mihaela și Azorel. Cele 5 minute de fericire din „1001 de seri”
Margareta Pâslaru avea să cunoască un uriaș succes în România, fiind căutată de 60 de compozitori care i-au încredințat piesele. A scos 66 de discuri, doar Gică Petrescu fiind mai prolific. Compune muzică pentru desenele animate ca „Mihaela” și apare în nenumărate filme, alături de mari nume ale scenei, precum Ștefan Iordache ori Amza Pellea.
A fost urmărită de Securitate
În 1983, în plină glorie își urmează soțul în SUA. Securitatea a acceptat cu greu plecarea unui adevărat star al României și a lansat o serie de teorii denigratoare la adresa solistei.
Citește și: Adorată de copii, Lizuca dispare după ce joacă în „Dumbrava minunată”.Ce mesaj transmite după 30 ani
Securitatea avea această apucătură de a-i șterge din memoria publicului pe cei fugiți în străinătate. Altă „metodă” era denigrarea acestora. Una dintre mizeriile lansate de Securitate a fost aceea că fata Margaretei a orbit după ce artista i-a cerut să facă o operație estetică. Securitatea lansase zvonul că Margareta voia ca fiica ei să îi moștenească ochii. O altă minciună a fost că soțul Margaretei s-ar fi sinucis prin spânzurare.
Citește și: O distrug după plecarea ei în SUA. Margareta Pâslaru, acuzată de orbirea fiicei și moartea soțului