Cetatea Brașovului va fi redeschisă vizitatorilor. Monumentul, recâștigat de stat în instanță

DE Alexandra Lupascu | 19.08.2023 - 19:21
Cetatea Brașovului va fi redeschisă vizitatorilor. Monumentul, recâștigat de stat în instanță Foto: mytex.ro
Cetatea Brașovului va fi redeschisă vizitatorilor. Monumentul, recâștigat de stat în instanță Foto: mytex.ro

După ce, la sfârșitul lunii mai, Guvernul a aprobat hotărârea prin care monumentul este transmis din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în cea a domeniului public al municipiului, municipalitatea a preluat obiectivul.

SHARE

După ce, la sfârșitul lunii mai, Guvernul a aprobat hotărârea prin care monumentul este transmis din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în cea a domeniului public al municipiului, municipalitatea a preluat obiectivul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, în prima etapă s-au executat lucrările de îndepărtare a vegetației crescute necontrolat în interiorul cetății și vor începe cele de punere în siguranță a zidurilor.

În următoarele săptămâni se vor elabora studiul istoric și cel de parament (tencuieli), necesare pentru punerea în siguranță a monumentului istoric, apoi, în august, se va solicita avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice pentru executarea lucrărilor, având în vedere că este vorba despre un monument de categoria 1.

La începutul lunii septembrie, cu prilejul Forumului Orașelor Verzi (FOV), primăria vrea să deschidă porțile cetății pentru brașoveni și turiști, a anunțat primarul Allen Coliban, scrie mytex.ro

Reamintim că acest monument istoric s-a reîntors în proprietate publică a municipiului Brașov în urma unui proces foarte lung, care a durat 7 ani, deschis de Primăria Brașov, pentru trecerea Cetății Brașovului de pe Dealul Straja, din proprietatea Aro Palace SA, în proprietatea publică a statului român, proces care a fost câștigat de municipalitate la sfârșitul anului trecut.

Procesul a început din 2015

Primăria Brașov a demarat în 2015 un proces prin care solicita instanței de judecată să constate că acest monument istoric trebuie să fie în domeniul public, fiind bun de interes public, și să îl treacă, din proprietatea Aro Palace SA, în proprietate publică – fie a municipiului, fie a statului.

Procesul s-a întins pe o perioadă de 7 ani și trei instanțe de judecată: Tribunal, Curtea de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție.

În acest proces, municipiul Brașov s-a judecat atât cu proprietarul – Aro Palace SA și acționarii acestei societăți comerciale, SIF Transilvania și SIF Muntenia – cât și cu mai multe ministere care au avut un rol în trecerea acestui monument istoric în patrimoniul unei societăți comerciale, privatizate în anii ’90: Ministerul Economiei, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Interne.

Citește și: Actorul Darren Kent a murit la 39 de ani. A devenit celebru în "Game of Thrones"

Pe perioada procesului, municipiul Brașov a solicitat ca și statul să se alăture demersului său, având în vedere că acest monument a fost proprietatea statului român înainte de a trece în patrimoniul unei societăți comerciale și de a deveni restaurant.

În urma recursurilor depuse la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat pe 8 noiembrie 2022, confirmând înscrierea în proprietatea publică a Cetățuii.

În dosarul nr. 1886/62/2015, municipiul Brașov a fost inițiator, s-a ocupat de cercetarea documentelor arhivistice și de toate demersurile juridice. Mai mult, a invitat statul român să se alăture efortului procesual, pentru a readuce comunității brașovene un simbol istoric local.
Pe tot parcursul procesului, statul român și-a manifestat intenția ca, la final, municipiul Brașov să primească, în domeniul său public, propria cetate.

În acest sens au fost toate pozițiile exprimate în dosar, dar și în demersurile prealabile, demarate în noiembrie 2018, când s-au făcut primele proceduri de adoptare a unei Hotărâri de Guvern, în scopul transferului monumentului simbol al orașului, din domeniul public al statului român, în cel al municipiului Brașov.

Scurt istoric al Cetății Brașovului de pe Dealul Straja

La începutul secolului XV, pe dealul Schlossberg (Straja), cel pe care azi se află cetatea, departe de zidurile cetății, se găsea un turn de veghe care a fost completat în anul 1524, când a fost clădit din piatră și cărămidă turnul în formă de potcoavă, care-i constituie și azi nucleul.

Poziția sa permitea supravegherea până departe a întregii zone de răsărit, dar și a incintei cetății. Avea scopul de supraveghere a drumului comercial care venea de la Bran și intra în cetate pe Poarta Vămii.

Datorită rigurozității administratorilor de atunci ai orașului, un document al vremii ne spune că, pentru ridicarea turnului, au fost alocați 650 de florini.

În timp, extinderea construcției i-a făcut pe localnici să-i spună Cetățuia. În anul 1529, în timpul luptelor dintre regele Ferdinand și János I pentru tronul Ungariei, cetatea este ocupată și distrusă de armata lui Petru Rareș (n. 1483 – d. 1546, domn al Moldovei).

Nucleul fortificației de azi a fost ridicat din piatră prin anul 1550, de trupele habsburgice

În 1551, regele Ungariei, Ferdinand I de Habsburg, și-a extins influența și asupra Transilvaniei, fapt materializat prin instaurarea unui regim militar în teritoriul controlat de trupele imperiale conduse de generalul Giovanni Battista Castaldo.

Contele de Arco, subaltern al lui Castaldo, a ordonat extinderea fortăreței brașovene între 1552-1554.
În 1611 este amenajat un șanț cu apă și un val de pământ pentru apărarea ansamblului.

Cu toate acestea, în 1618, un incendiu provoacă mari stricăciuni, iar construcția este refăcută aproape în întregime în 1625. Doi ani mai târziu, în 1627, începe săparea unei fântâni, iar lucrătorii au străpuns straturile de pământ și calcar până la adâncimea de 81 de metri. Dar acum Cetățuia avea apă.

În 1630, zidurile de apărare sunt completate cu patru bastioane și aceasta este configurația care s-a păstrat până azi.
Fortificația patrulateră cu bastioane italienești în colțuri, deasupra cărora au fost construite turnuri de apărare, a avut o singură intrare accesabilă printr-un pod mobil.

Citește și: Viata lui Robert de Niro, cel mai mare actor din istorie. Părăsit de tată, câștigă Oscarul la 37 ani

Prin secolul al XVII-lea cetățuia și-a pierdut din importanță și a fost folosită ca depozit, apoi a servit drept cazarma plăieșilor (grăniceri) – în acea vreme dealul s-a numit Dealul Plăieșilor. În 1688, aici s-au refugiat din fața habsburgilor o parte dintre brașoveni.

În 1690, armatele imperiale s-au stabilit în cetate, și mulți ani la rând au asuprit orașul. Au fost defrișate viile din jurul cetății, pentru a asigura observarea nemijlocită a pantelor dealului.
Cetatea s-a dovedit a fi un adăpost sigur mai ales pe timpul răscoalelor din perioada principelui Rakoczi (1676-1735).
În 1773, Iosif al II-lea (unul dintre fiii Mariei Tereza de Austria, pe care ea l-a asociat la putere în anul 1765) a ordonat refacerea cetății, iar după nouă ani a oferit-o orașului spre cumpărare. Orașul nu a cumpărat-o și o perioadă a funcționat ca închisoare pentru prizonierii turci și francezi, iar în timpul epidemiei de ciumă aici era o secție pentru cei cu simptomele bolii.
Cheltuielile mari de întreținere au determinat orașul să dăruiască cetatea Mariei Tereza (împărăteasă a Austriei între anii 1740 și 1780).

Citește și: Litoralul românesc, mai ieftin! Scad prețurile la cazări și băuturi și cu 40%. Cât costă o bere

În urma procedurilor administrative, existente la momentul respectiv, la data de 05 aprilie 1938 s-a încheiat Contractul de schimb între municipiul Brașov și statul român prin Ministerul Apărării Naționale prin care „Statul Român dă Municipiului Brașov Cetățuia Straja, iar în schimb, Municipiul Brașov dă Statului Român prin Ministerul Apărării Naționale, cazarma „Regele Ferdinand I.

Citește și: De supărare că l-a părăsit, un român a dat foc unui bloc din Austria. Piromanul a ajuns la „răcoare”


În baza Decretului – Lege nr. 87 publicat în Monitorul Oficial nr. 19/1938, Cetățuia trece în proprietatea Statului Roman, apoi a Ministerului Apărării Naționale, în folosința Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca, în anul 1974, printr-un Ordin al Ministrului de Interne, să se înscrie un drept de administrare operativă în favoarea O.N.T. Carpați Brașov.
Începând cu 1975, după primirea imobilelor în administrare, conducerea de partid și de stat din perioada respectiva a „infiltrat” în inima Cetății un „unde, în anii ’80, potentaţii vremii îşi petreceau timpul liber în serbări bahice”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te