În anii 1970, Monica Fermo cucerea scena Teatrului Național din București. Era blondă, era frumoasă și avea un talent înnăscut. Însă, de peste două decenii, a dat aplauzele oamenilor pe liniștea de la o mănăstire din Iersusalim. Aceasta a declarat, în urmă cu mai mulți ani, că „întâlnirea cu Hristos a fost pentru mine uluitoare, zdruncinătoare, devastatoare, ca un cutremur, ca un şoc, ca o bombă nucleară pentru sufletul meu”.
O viață zbuciumată
Monica Fermo, devenită la vârsta de 32 de ani monaha Ecaterina, a dus o viață zbuciumată. A mărturisit că „primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea”.
„Mulţumesc lui Dumnezeu că drogurile şi crima, violenţa la scară largă, nu existau pe vremea aceea, că le-aş fi împlinit şi pe acelea. Toate le-am făcut într-o nonşalanţă, într-o frenezie a tinereţii.“ Şi continuă: „Ascultam muzică rock, iar pentru o tânără de 17-20 de ani, cum eram atunci, care mergea în discoteci şi se dezlănţuia în muzică, primea în mod subconştient toată informaţia satanică a acelei muzici. Şi urmau celelalte: sărutări, desfrânări, avorturi, fumat, beţii, petreceri… La 30 de ani aveam senzaţia fizică că purtam mereu în spate un sac extraordinar de greu.”, a mai spus fosta actriță.
„Atunci când mergi la un restaurant şi mănânci o mâncare extraordinară, într-o atmosferă de vis, cu un bărbat superb, cu bani, cu luxul de rigoare şi te duci cu el în dormitor, are loc o acţiune, o iubire… Însă asta se termină! Totul se termină! Şi cu cât se termină mai repede, cu atât mai repede ajungi la o culme în care vezi că, de fapt, urmează o prăpastie! Că însăşi culmea e o prăpastie! Şi nu ştii unde să te mai duci şi ce să mai faci“ îşi destăinuie experienţele maica Ecaterina.
Momentul decisiv
După mai multe discuții cu cei apropiații și după câteva zile petrecute la Mănăstirea Cernica, Monica Fermo a luat hotărârea de a se boteza. De atunci, viața ei a luat o întorsătură neasteptată, care a determinat-o să rămână în slujba Domnului.
„Dacă nu aveam un părinte Argatu, un părinte Galeriu şi un părinte Sofian lângă mine, nu ştiu unde aş fi fost acum, spune acum, cu bucurie, maica Ecaterina. Mi-amintesc că erau săptămâni în care în fiecare zi eram la câte unul din ei. Ei nu aveau de la Dumnezeu aceleaşi daruri, dar se completau în sufletul meu. Părintele Argatu venea cu exorcismele sale, părintele Sofian cu smerenia deosebită, dulceaţa, blândeţea şi răbdarea şi al treilea era părintele Galeriu ale cărui predici înflăcărau inimile tuturor.“ (bzi.ro)
