Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează că, joi dimineaţa, din cauza viscolului şi a vizibilităţii reduse, sunt închise toate drumurile naţionale şi judeţene din judeţele Tulcea şi Constanţa (cu excepţia DN 39/CT şi autostrada A2).
Orice persoană trimisă în judecată ar trebui să facă un pas în spate din funcţiile publice, a afirmat ministrul PNL al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, cu referire la primarul PNL (ex PSD) din Iaşi, Mihai Chirica, trimis în judecată pentru fapte de abuz în serviciu.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, mai multe avertizări Cod galben de viscol, valabile în următoarele ore în zonele montane din 13 judeţe.
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a identificat, până marţi, mai mult de 400 de suspecţi în cazul violenţelor din 6 ianuarie de la Capitoliu, în urma cărora au murit cinci persoane, a anunţat Departamentul de Justiţie.
Numărul contaminărilor cu SARS-CoV-2, la nivel mondial, a depăşit 100 de milioane, la mai puţin de trei luni după ce a fost atins pragul de 50 de milioane de cazuri, potrivit datelor compilate de Universitatea Johns Hopkins.