Sindicatele organizează proteste în București până miercuri după ce guvernul a anunțat o creștere minoră a salariilor.
Sindicatele organizează proteste în București până miercuri după ce guvernul a anunțat o creștere minoră a salariilor.
Ministerul Educaţiei primeşte, potrivit proiectului de buget publicat de Finanţe, 32,5 miliarde de lei în 2022, în creştere cu 6% faţă de execuţia bugetară preliminară din 2021.
Executivul a revenit asupra deciziei de înghețare a salariilor în domeniul public. Cadrele didactice vor avea veniturile mărite de luna viitoare.
Situația financiară a profesorilor nu se îmbunătăți în cursul anului viitor.
Valul al V-lea al pandemiei va fi complicat pentru România, dacă se vor respecta indicatorii și graficele de infectare din statele europene.
Intangibilul șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și-a făcut o serie de dușmani puternici, fapt care l-ar putea costa funcția.
Performanțele elevilor de etnie maghiară sunt, an de an, slabe la examenul de limba română de la Evaluarea Națională.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a atras, ieri, atenția că, de luni 13 decembrie, elevii nu vor mai putea fi testați în școli deoarece unitățile de învățământ nu mai au teste de salivă pentru detectarea COVID.