Un bărbat a împușcat cinci persoane într-o piaţă din Bangkok, Thailanda. Atacatorul s-a sinucis. Cele cinci persoane ucise erau agenţi de pază la piaţă, a precizat poliţia.
Un bărbat a împușcat cinci persoane într-o piaţă din Bangkok, Thailanda. Atacatorul s-a sinucis. Cele cinci persoane ucise erau agenţi de pază la piaţă, a precizat poliţia.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a transmis luni un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Ambulanţei din România, în care şi-a exprimat recunoştinţa față de cadrele medicale care lucrează în cadrul serviciilor de ambulanţă.
Incendiu de vegetație în Dâmbovița. 25 de hectare au fost afectate. Autoritățile au emis mesaj Ro-Alert, pentru a avertiza populația.
Furtună la Festivalul Forza Zu din Timișoara. Oamenii au intrat în panică, iar 11 persoane au fost rănite. După ce furtuna s-a liniștit, festivalul s-a reluat și a continuat fără probleme.
ANPC a făcut controale pe litoral și a dat amenzi de peste 250.000 lei. Printre neregulile găsite se numără: produse expirate, condiţii de igienă precară în spaţiile de producţie sau servire și lipsa informării corecte a consumatorilor.
Horoscop 29 iulie. Luna în Balanță schimbă planurile Vărsătorilor. Capricornii primesc un sfat important.
Horoscop 28 iulie. Luna în Fecioară aduce o zi dificilă Racilor. Gemenii au parte de o vizită neașteptată.
CASS la pensiile peste 3.000 lei. Mica Recalculare, anulată. Când vor ieși pensionarii în stradă? Federația Națională a Pensionarilor din România a adresat un mesaj decidenților politici, criticând măsurile de austeritate care îi vizează pe seniori.