miercuri 11 noiembrie
EUR 5.3443 USD 4.7617
Abonează-te
Newsweek România

Primele două sisteme radar mobile de dirijare şi aterizare pot fi livrate mai devreme către MApN

Data publicării: 11.11.2026 • 08:29
Radu Oprea Foto: Agerpres
Radu Oprea Foto: Agerpres

Reprezentanţii companiei Thales au confirmat posibilitatea devansării termenelor de livrare pentru primele două sisteme radar mobile de dirijare la apropiere şi aterizare (RDAAM), în cadrul întrevederii avute cu ministrul Apărării Naţionale.

Astfel, primul sistem ar urma să fie livrat cu câteva săptămâni mai devreme, iar cel de-al doilea, cu câteva luni înainte de termenul prevăzut iniţial, iar această accelerare va permite Forţelor Aeriene Române să beneficieze mai devreme de capabilităţi moderne pentru gestionarea traficului aerian şi creşterea siguranţei operaţiunilor aeriene, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis, marţi, Agerpres.

Primele două sisteme radar mobile de dirijare şi aterizare pot fi livrate mai devreme către MApN

Radu Oprea, ministrul Apărării Naționale, a apreciat investiţiile Thales în România, în special în domeniul dezvoltării de produse software de înaltă calitate, şi a exprimat interesul pentru extinderea acestor activităţi, astfel încât specialiştii români să aibă oportunităţi profesionale în ţară, cooperarea industrială, a transferului de tehnologie şi a valorificării expertizei specialiştilor români.

Citește și: Trump nu mai avertizează Ucraina când lansează Putin rachetele balistice. Rusia a dublat atacurile

„Avem nevoie de capabilităţi moderne pentru protejarea spaţiului aerian, iar livrarea mai rapidă a acestor sisteme este un pas important. În acelaşi timp, ne interesează ca programele de înzestrare să însemne şi dezvoltare industrială în România: transfer de tehnologie, implicarea companiilor locale şi locuri de muncă pentru specialiştii noştri. Investiţiile în competenţă şi tehnologie trebuie să se regăsească şi în capacitatea industriei româneşti de a participa la proiecte de apărare complexe", a declarat ministrul Apărării Naţionale.

Citește și: Marea Britanie trimite Ucrainei rachete Storm Shadow pentru a lovi adânc în Rusia. Îi dă și planurile tehnice

Achiziţia sistemelor radar de supraveghere aeriană de tip Gap Filler se derulează în cooperare cu alte state europene, sub coordonarea Franţei, iar programul sistemelor mobile de dirijare la apropiere şi aterizare este derulat în baza contractului încheiat cu asocierea Thales România - Thales LAS France.

Mai multe articole din secțiunea Apărare
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră