Rata de infectare în Capitală a scăzut pentru prima oară în ultimele săptămâni sub 6 la mie, dar se menține în continuare ridicată, iar Constanța conduce încă în topul celor mai mari incidențe COVID din țară.
Rata de infectare în Capitală a scăzut pentru prima oară în ultimele săptămâni sub 6 la mie, dar se menține în continuare ridicată, iar Constanța conduce încă în topul celor mai mari incidențe COVID din țară.
Ca urmare, apar semne de întrebare în privinţa monitorizării acestora, dar şi în privinţa respectării regulilor de carantină. Unii dintre aceştia ajung ulterior în stare gravă la spital.
O presupusă schemă de „luare de mită pentru grațiere” la Casa Albă este investigată de Departamentul de Justiție al SUA, conform unor documente din instanță făcute publice marți, transmite The Guardian.
Comisia Europeană a confirmat că Ungaria va avea voie să administreze vaccinul rusesc împotriva COVID-19, Sputnik V, pentru cetățenii săi, fără a avea încă o autorizație de la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).
Procurorul general al Statelor Unite, William Barr, a declarat marți că Departamentul de justiție (DOJ) și FBI-ul nu au descoperit fraude electorale la un nivel care să fi alterat rezultatul alegerilor din 3 noiembrie, relatează Business Insider.
Zeci de persoane au format o coadă la poarta Institutului Cantacuzino pentru a cumpăra suplimentul alimentar lansat astăzi pe piață, Imunomodulatorul Orostim-HV. Suplimentul a fost pus în vânzare la punctul farmaceutic al Institutului Cantacuzino.
Cercetători de la Universitatea din Pennsylvania (nord-estul SUA) încearcă, împreună cu compania Regeneron Pharmaceuticals, să dezvolte un spray nazal care să protejeze de COVID-19, informează AFP.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, a fost confirmat, marţi, cu COVID-19, atribuţiile sale în cadrul AEP fiind preluate de vicepreşedintele Zsombor Vajda.