sâmbătă 29 august
EUR 5.2584 USD 4.5171
Abonează-te
Newsweek România

METEO Vreme de vară în ultimul weekend din august: până la 36 de grade, dar și furtuni

Data publicării: 29.08.2026 • 11:00 Data actualizării: 29.08.2026 • 11:02
Căldură mare - Foto: Magnific (rol ilustrativ)
Căldură mare - Foto: Magnific (rol ilustrativ)

Meteorologii anunță temperaturi de până la 36 de grade Celsius în ultimul weekend din august. În mai multe zone ale țării sunt așteptate însă și averse torențiale, vijelii și descărcări electrice.

Vara se încheie cu temperaturi ridicate în cea mai mare parte a României. ANM a emis o informare valabilă până duminică seara, perioadă în care maximele vor ajunge la 36 de grade, iar instabilitatea atmosferică va aduce ploi torențiale și vijelii în mai multe regiuni.

Vreme de vară în ultimul weekend din august: până la 36 de grade, dar și furtuni

Vremea va deveni treptat călduroasă în cea mai mare parte a țării, în intervalul 29 august, ora 10:00 – 30 august, ora 21:00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 30 și 34 de grade Celsius. În vestul țării, valorile vor fi însă mai ridicate, izolat fiind prognozate temperaturi de 35 – 36 de grade.

În Banat și Crișana, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Pe litoral și în zonele depresionare, temperaturile vor fi mai scăzute.

Unde sunt așteptate furtuni?

Meteorologii avertizează însă că vremea nu va fi stabilă peste tot. Sâmbătă, în a doua parte a zilei, sunt așteptate perioade de instabilitate atmosferică în sud-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, fenomenele se vor muta în centrul și nord-estul țării, precum și în zona montană. Duminică după-amiază și seara, instabilitatea atmosferică va fi prezentă local în Carpații Orientali și Meridionali.

Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Sunt posibile și vijelii, cu rafale care vor ajunge, în general, la 45 – 55 km/h, precum și grindină de mici dimensiuni.

În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor ajunge la 10 – 15 litri pe metru pătrat și, izolat, vor depăși 20 – 25 de litri pe metru pătrat.

Meteorologii anunță că vremea călduroasă va persista și la începutul săptămânii viitoare. În vestul și sud-vestul țării va fi din nou caniculă, însoțită de disconfort termic ridicat.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră