Viktor Orban, citat în fața CNCD să dea explicații pentru declarațiile rasiste făcute în România

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 29.08.2022 - 13:57
Declarațiile lui Viktor Orban au fost catalogate rasiste- FOTO: Politico

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost citat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin intermediul ambasadei acesti țări la București, precizează președintele CNCD, Asztalos Csaba: „Este obligația legală a CNCD să asigure dreptul la apărare a părților”.

SHARE

„Ca în orice dosar, se face o procedură de citare, se transmite părților o adresă în care se stabilește un termen în care se pot prezenta sau pot depune un punct de vedere, adică obligația legală a CNCD să asigure dreptul la apărare a părților. Citarea s-a făcut prin Ambasada Ungariei la București”, a declarat președintele CNCD, informează Mediafax.

Deputatul PNL Alexandru Muraru a anunțat pe 11 august că a sesizat oficial CNCD cu privire la discursul rasist al președintelui Ungariei Viktor Orban de la Băile Tușnad.

„Declarațiile care fac apel la «puritate rasială» sunt inacceptabile într-o Românie europeană și tolerantă. Acest discurs al premierului Viktor Orban este desprins din ideologiile rasiale care au făcut milioane de victime în secolul XX. Aceste derapaje sunt inacceptabile într-o Românie și Europă a secolului al XXI-lea care au trecut prin tragediile ideologiilor rasiale”, a transmis Muraru.

Citește și: Kelemen Hunor legitimează rasismul lui Viktor Orban. „Declarațiile sale au fost scoase din context”

În sesizarea adresată CNCD, Muraru a adăugat că „imunitatea diplomatică a d-lui Viktor Orban nu se referă la declarații, ci la fapte care sunt circumscrise codului penal, iar imunitatea diplomatică se activează în cazul unei acțiuni oficiale, nu a unei vizite private, cum a fost cea de la Băile Tușnad”.

Citește și: Alexandru Muraru: Am sesizat oficial CNCD cu privire la discursul susținut de Orban la Tușnad

Prim-ministrul Ungariei a făcut o serie de declarații controversate la Băile Tușnad. Viktor Orban a spus că strategia UE în Ucraina a eșuat, a criticat dur sprijinul occidental militar pentru Ucraina, poziționându-se ca cel dintâi aliat al Moscovei din cadrul Uniunii Europene și a mai spus că Europa este amenințată de migranți făcând și o serie de declarații despre „amestecul raselor”.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te