Cel mai periculos violator în serie român, Bogdan Giuseppe a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, dar a fost nevoie să fie căutat de polițiști pentru a fi dus la penitenciar.
Pe numele bărbatului sunt peste 100 de plângeri de viol. El a fost anchetat încă din 2017 pentru agresiune sexuală, viol, exercitarea fără drept a unei profesii. Giuseppe se prezenta medic ginecolog.
Le dădea victimelor o pastilă, apoi le viola
Victimele susţin că au fost agresate sexual sau violate de cel care le-a ademenit în cabinet sub pretextul unor teste de medicină muncii, pentru angajare.
Înainte de testare, individul le recomanda să ia o pastilă care, chipurile, determina dacă au consumat sau nu substanţe interzise.
Inculpatul recunoaște că le dădea o pastilă, dar spune el pe bază de plante.
O prezentare falsă sub care, se notează în rechizitoriu, se ascundeau însă inclusiv urme de substanţe incluse în categoria precursori de droguri.
„Persoana vătămată a relatat că pastila respectivă i-a dat o stare de căldură, ameţeală, creştere a pulsului şi palpitaţii”, se arată în dosar.
Când se ajungea în acest punct, invocând faptul că este şi medic ginecolog, individul le convingea pe cele mai multe să le facă un control, moment în care ar fi abuzat de victime. Le şi înregistra, de altfel, poliţiştii au descoperit în calculatorul său peste 300 de filme cu caracter pornografic.
Medicii îl descriu mai degrabă ca pe un personaj cu "tulburare de personalitate antisocială", însă conştient şi responsabil de faptele sale.
”Inculpatul a reuşit să se convingă că este dorit de femei, dovada fiind bileţelele pe care el însuşi şi le scria şi pe care le păstra în cabinet: "mii de femei se îndrăgostesc de mine. Eu, Giuseppe Bogdan, am foarte mare succes în atragerea femeilor. Femeile mă doresc intens imediat cum mă văd."
Violatorul cu peste 100 de victime, care se dădea medic, a ajuns în spatele gratiilor
Poliția Capitalei a anunțat că l-a prins și încarcerat pe Bogdan Giuseppe, cel care era condamnat la 30 de ani de închisoare pentru violuri și agresiuni sexuale. Pe numele bărbatului sunt peste 100 de plângeri de viol. El a fost anchetat încă din 2017 pentru agresiune sexuală, viol, exercitarea fără drept a unei profesii. Giuseppe se prezenta medic ginecolog.
„Miercuri, 14 iunie 2023, polițisti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale au depistat un bărbat, în vârstă de 57 de ani, pe numele căruia, la data de 14 iunie 2023, Judecătoria Sectorului 6 Bucuresti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 30 de ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și agresiune sexuală în scopul producerii de materiale pornografice. Cel în cauză a fost încarcerat în penitenciar”, a transmis Poliția Capitalei.
Potrivit procurorilor, „Bogdan Giuseppe a creat mai multe conturi de e-mail, pe care le afişa pe internet ca adrese de corespondenţă pentru diverse interviuri de angajare pentru anumite poziţii de muncă. În acest mod, el îşi atrăgea victimele.
După ce persoanele se arătau interesate de posturile respective, erau îndrumate către un medic cu care ar fi colaborat pretinsele firme care făceau angajări, medic care nu era altcineva decât cel ce genera şi mesajele de anunţ, fără ca, în realitate, să şi deţină calitatea de medic”, susțin anchetatorii.
Giuseppe are de achitat și daune morale victimelor acestor indracțiuni, în valoare de peste 30 000 de euro.