În timpul percheziționării mașinii, polițiștii au găsit mai multe pastile și o sabie.
"În urma testării cu aparatul drugtest, a indicat că acesta avea în organism trei substanțe psihoactive. El a fost condus la sediul INML în vederea recoltării de probe biologice. De asemenea s-a întocmit un dosar de cercetare penală", a declarat Andrea Arșintescu inspector principal, conform Antena 3.
Un șofer prins drogat umbla cu sabia în mașină prin București. Era și nervos cu polițiștii
Polițiștii de la Brigada Rutieră au împânzit întregul Bucureștiul și au controlat sute de conducători auto. agenții au dat zeci de amenzi, iar patru șoferi s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat drogați sau băuți la volan.
Doi tineri în vârstă de 18 și 21 de an au fost depistaţi de poliţiştii rutieri în noaptea de sâmbătă spre duminică în timp ce conduceau sub influenţa drogurilor, în municipiul Piatra-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.