VIDEO Un primar din Mehedinți le cere oamenilor „decât voturi” ca să poată ajunge „la bani”

DE Adelina Sahlean | 01.10.2019 - 14:33
Nandi Covlea, primarul comunei Prunișor/Foto: Captură Video

Nandi Covlea, primar de patru mandate în localitatea Prunișor din Mehedinți, a premiat cu plăpumi cuplurile din comună care au peste 50 de ani de căsnicie. La petrecere, primarul le-a spus oamenilor că, în semn de mulțumire, el vrea „decât voturi”.

SHARE

Potrivit Realitatea de Mehedinți, în onoarea cuplurilor cu peste 50 de ani de căsnicie primarul Nandi Covlea a organizat o petrecere la Căminul cultural din Prunișor, de la care nu au lipsit lăutarii. Fiecare cuplu a primit din partea primarului câte o diplomă și o plapumă și o cerință sinceră: să îl voteze pe el.

"Ce mai avem noi de făcut ca să fim acolo unde trebuie? Să băgăm gazele în comuna Prunişor. Nu v-am minţit niciodată cu nimic! Vom avea gaze şi atunci putem spune că avem de toate. Dumneavoastră nu vă cere nimeni nimic, decât voturi. Ca să putem şi noi ajunge la bani, de la dumneavoastră cerem voturi, nimic altceva, decât voturi, iar dumneavoastră ştiţi acuma!”, le-a spus primarul Nandi Covlea locuitorilor din Prunişor înainte să le dea plăpumile.

Obiectiv Mehedințean a scris că primarul din Prunișor are o vilă cu 11 camere, două piscine şi chiar o capelă de rugăciuni. Tot potrivit presei locale, înainte de 1989, Nandi Covlea a lucrat ca ospătar la restaurantul “Marinarul” din Drobeta Turnu Severin. După 1990, Covlea și-a ridicat un restaurant chiar în apropierea amplasamentului fostului restaurant “Marinarul” din Portul Turnu Severin, “Perla Dunãrii”, pe care l-a vândut apoi Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin pentru o sumă foarte mare.

La referendumul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, din vara anului 2012, Nandi Covlea a fost protagonistul unui mare scandal după ce sub ochii membrilor din comisia de votare acesta a băgat în urnă 25 de voturi.

În 3 iunie 2014, Covlea a fost ridicat de la vila sa din Prunişor şi dus la sediul DIICOT Mehedinţi pentru a fi audiat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de două milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te