”La data de 20 august a.c., în jurul orei 20.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi turnat pe ușa de acces în Primăria municipiului și pe treptele din fața acesteia, un recipient cu lichid inflamabil, după care, folosind o sursă de foc, ar fi aprins acel lichid, provocând pagube materiale.
La scurt timp după sesizare, acesta a fost depistat și imobilizat de polițiști în zona centrală a orașului și a fost condus la unitatea de poliție.
În urma administrării probatoriului, fața de tânărul în vârstă de 27 de ani, din comuna Aghireșu, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a informat Poliția Cluj, conform stiridecluj.ro.