VIDEO Ploaie de drone kamikaze ucrainene asupra Rusiei. Rafinării, lovite la peste 2.000 km distanță

Forțele ucrainene au lansat cel mai amplu val de atacuri cu drone din ultimele luni, lovind mai multe regiuni din Rusia, inclusiv orașul Tiumen, aflat la peste 2.000 de kilometri de graniță. O rafinărie din Tiumen a fost grav avariată în urma atacului ucrainean.
Războiul din Ucraina atinge un nou nivel fără precedent după ce forțele ucrainene au lansat, pentru a doua noapte consecutivă, un baraj masiv de drone asupra teritoriului rus.
Atac masiv cu drone kamikaze ucrainene asupra Rusiei
Potrivit Ministerului rus al Apărării, între luni seară și marți dimineață au fost doborâte 209 drone, dintre care 184 între orele 23:00 și 6:00, iar alte 25 între 7:00 și 8:00.
Cele mai multe proiectile au fost interceptate deasupra regiunilor de frontieră Kursk și Belgorod, însă unele drone au ajuns adânc pe teritoriul rus, până în orașul Tiumen, situat la peste 2.000 de kilometri de granița cu Ucraina — unul dintre cele mai profunde atacuri cunoscute de la începutul războiului, potrivit KievPost.
An explosion occurred at Russia's oil refinery in Tyumen, 2,000 km from Ukraine
— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) October 6, 2025
Unconfirmed reports say locals claimed that two drones attacked the Antipino refinery in Tyumen city in SIberia.
📹Supernova+ pic.twitter.com/UbRSpGLqps
Citește și: 21 de lovituri cu drone ale Ucrainei au oprit rafinăriile Rusiei. Prețurile cresc, bursa intervine
Ținte lovite la peste 2.000 km de graniță
Autoritățile ruse din Tiumen au confirmat că trei drone au fost detectate și neutralizate în zona industrială Antipino, unde se află una dintre cele mai mari rafării petroliere din regiune.
Oficialii locali au precizat că nu au existat explozii, incendii sau victime, însă imaginile de pe rețelele sociale au arătat camioane de pompieri și ambulanțe îndreptându-se spre locul atacului.
Locuitorii din zonă au raportat două explozii în apropierea rafinăriei deținute de Rusinvest LLC, care produce benzină, motorină și alte derivate petroliere. De asemenea, s-au semnalat întreruperi temporare ale rețelelor de telefonie mobilă și internet.
🇺🇦 Ukraine has set a new world record for the longest suicide drone strike in a war.
— GeoSync (@thegeo_sync) October 7, 2025
Ukrainian long-range drones have successfully hit a Russian oil refinery in Tyumen, located nearly 2,100 km (1,300 miles) from the Ukrainian border.
The previous record of around 1,800 km was… pic.twitter.com/mfgjlvxnn9
Citește și: Atac cu drone ucrainene la Moscova. Două aeroporturi din capitala Rusiei, închise de urgență
În timp ce Ministerul rus al Apărării nu a comentat incidentul, Centrul ucrainean pentru combaterea dezinformării a afirmat că rafinăria din Tiumen a fost lovită cu succes, fiind afectată parțial capacitatea de producție – evaluată la 9 milioane de tone de țiței pe an.
Proiectul ucrainean open-source Exilenova+ a confirmat, de asemenea, că o instalație din apropierea orașului Antipino a fost avariată.
Ucraina lovește infrastructura energetică rusă
Aceste atacuri fac parte dintr-o campanie mai amplă lansată de Kiev în vara acestui an, vizând rafinării și depozite petroliere din mai multe regiuni ale Rusiei. Scopul: slăbirea economiei ruse și reducerea capacității Moscovei de a alimenta mașinăria de război.
Potrivit agenției ruse RBC, la data de 28 septembrie, peste 38% din capacitatea de rafinare a Rusiei – echivalentul a 338.000 de tone de țiței pe zi – era indisponibilă. Producția de benzină scăzuse cu aproximativ 1 milion de tone, generând o penurie de 20% pe piața internă.
„Amploarea închiderilor rafinăriilor a atins un nivel fără precedent în istorie”, a relatat RBC, citând datele companiei de analiză Seala. În august, Reuters estima că întreruperile de producție atinseseră deja 6,4 milioane de tone, un record absolut.
Criza combustibilului a determinat Kremlinul să suspende exporturile de benzină și motorină până la sfârșitul anului 2025, în încercarea de a stabiliza piața internă.
Un război al dronelor fără precedent
Ucraina dispune acum de drone cu rază lungă de acțiune, capabile să lovească adânc în teritoriul rus. În ultimele luni, Kievul a țintit infrastructura energetică, depozite logistice și baze aeriene, transformând războiul într-o confruntare tehnologică tot mai intensă.
Experții militari consideră că aceste lovituri sunt parte a unei strategii de uzură, menită să submineze reziliența economică a Rusiei și să forțeze redistribuirea resurselor militare departe de linia frontului din Ucraina.