VIDEO Motocicliștii militari Green Knights România, „cavaleri ai motoarelor”

DE Adina Mutăr | Actualizat: 13.11.2022 - 23:16
Motocicliști militari Green Knights România 1/foto: facebook.com/greenknightsromania1
Motocicliști militari Green Knights România 1/foto:newsweek
președintele clubului fiind Marius Mihai Ciucanu, militar veteran din Teatre de Operații/foto: facebook

Sub egida Asociaţiei Militarilor Veterani și Veteranilor Cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a avut loc la Centrul de Recuperare și Refacere, lângă Mănăstirea Dealu, unde a fost sfințită o Troiță.

SHARE

La ceremonie au fost prezenți și motocicliștii militari, Green Knights România – Military Motorcycle Club.

Clubul a apărut în decembrie 2018, Anul Centenar, şi cuprinde în rândurile sale motociclişti militari activi sau în rezervă, precum şi civili angajaţi ai Ministerului Apărării Naţionale.

Fac parte din marea familie internațională Green Knights, formată în 1999, recunoscută în anul 2000.

Green Knights România a apărut la 1 decembrie 2018, în Bucureşti – Green Knights România 1 Military Motorcycle Club, apoi, la puţin timp, la Cluj – Green Knights România 2, Craiova – Green Knights România 3.

În prezent, sunt în jur de 40 de membri la nivel naţional, președintele clubului fiind
Marius Mihai Ciucanu, militar veteran din Teatre de Operații, cu misiuni în Kosovo.

Potrivit regulamentului publicat pe pagina motoadn.ro/green-knights-romania-i, membrii clubului trebuie să întrunească două criterii importante: să fie militari şi să fie motociclişti.

Mulți sunt militari veterani, cu misiuni în Afganistan, Bosnia, Angola, Kuweit. Prin activități civice, umanitare și de promovare a motociclismului ca stil de viață, membrii clubului încearcă să îi aducă pe civili mai aproape de militari.

În funcție de beretele pe care le poartă, cavalerii albaștri sunt polițiști, cavalerii verzi sunt militari, iar cavalerii roșii sunt pompieri. Dar cu toții sunt „cavaleri ai motoarelor”.

Se implică în activități caritabile și de susținere a asociaţiilor militare pentru omagierea eroilor neamului şi recunoaşterea meritelor personalului militar, care îşi desfăşoară activitatea în ţară şi în teatrele de operaţiuni.

Prezenți la Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații de la Târgoviște, motocicliștii militari au adus un omagiu militarilor care și-au sacrificat viața în beneficiul țării.

Ca toți militarii din teatre de operații, aceștia trebuie să facă față „provocărilor de pe frontul de acasă”, în special ale celor ce-i etichetează ca mercenari.

„Din păcate, există în societatea românescă un curent de opinie minoritar care etichetează misiunile din afara teritoriului țării noastre într-un mod nedrept, fără legătură cu realitatea. Participarea noastră la aceste misiuni au adus un important plus de pregătire și beneficii de securitate pentru România”, a declarat președintele clubului motocicliștilor militari, Marius Ciucanu, în discursul de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te