sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO: Cortegiu funerar blocat în noroi după ce Dăncilă a declarat că „a scos ţara din noroaie”

Data publicării: 19.02.2019 • 12:33 Data actualizării: 19.02.2019 • 14:53

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că, prin intermediul programelor PNDL, a fost scoasă ţara din noroaie, cu peste 10.000 de investiții în mediul rural.

Totul în timp ce un tractor folosit pe post de dric a rămas blocat în noroi, cu tot cu răposat, pe drumul spre cimitir, potrivit Digi24.

Chiar şi cu lanţuri pe roţi, tractorul tot nu a putut să răzbească prin noroiul din satul Păun, județul Vaslui. Oamenii din cortegiul funerar au pus şi ei umărul şi doar aşa dricul improvizat a putut să ajungă la destinaţie.

Drumul din videoclip este de pământ şi nu a fost niciodată măcar pietruit. Localnicii au organizat şi câteva proteste, sătui să meargă prin noroaie, dar în zadar. Acum, primarul anunţă că a cumpărat pietriş şi aşteaptă să facă mai cald ca să repare uliţa.

La întrunirea Asociaţiei Comunelor din România, Viorica Dăncilă a declarat că este nevoie de politici coerente şi adaptate spaţiului comun european şi că trebuie găsite împreună, arată Digi24.

„Avem nevoie de politici unitare coerente, adaptate spaţiului comun european şi pentru aceasta trebuie să găsim împreună soluţiile necesare pentru dezvoltarea comunităţilor pe care cu onoare le reprezentaţi. Anul trecut am participat în premieră la acest eveniment şi am prezentat principalele obiective pe care atât eu, cât şi Guvernul pe care îl conduc dorim să le îndeplinim cu privire la susţinerea autorităţilor locale, în special cele din mediul rural şi astfel permiteţi-mi să vă prezint o scurtă informare cu privire la realizările noastre din anul 2018. Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul preşedinte Liviu Dragnea, mi-a dat certitudinea ca acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic”, a declarat Viorica Dăncilă.

Citește și Succesul lui Dăncilă la sate: 50% copii săraci, 100 biblioteci închise anual, 35% drumuri pietruite

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră