Un candidat la președinție a fost împușcat în cap de către un adolescent de 15 ani din Columbia. Victima se află acum în stare critică.
Candidat la președinție a fost împușcat în cap. Autorul, un adolescent de 15 ani din Columbia
Senatorul conservator Miguel Uribe, candidat la președinția Columbiei la alegerile din mai 2026, este în stare critică după ce a fost împușcat în cap sâmbătă, la Bogota, într-un atac calificat de guvern drept 'atentat', comis de un minor în vârstă de 15 ani, informează duminică agențiile de presă.
Un videoclip postat pe rețelele de socializare îl arată pe politicianul în vârstă de 39 de ani rostind un discurs la un miting de campanie în vestul capitalei, moment în care răsună împușcături, conform Agerpres.
Politicianul de dreapta a fost lovit de două ori la cap și o dată la un genunchi, au declarat paramedicii care l-au tratat.
Transportat cu elicopterul la clinica Sante Fe din capitală, Uribe se află în stare critică și a fost supus unei intervenții neurochirurgicale, a precizat instituția.
'Se luptă pentru viața lui în acest moment', a postat soția lui, María Claudia Tarazona, pe contul de pe platforma X al senatorului, înainte de intervenția chirurgicală. Ea a postat un nou mesaj pe X în care a scris că soțul ei a ieșit din operație, dar că este în continuare în stare critică.
Primarul Bogota, Carlos Fernando Galan, care a vizitat Fundația Santa Fe, a confirmat reporterilor că Uribe Turbay a supraviețuit operației inițiale.
'Ceea ce clinica ne-a spus deja este o veste grozavă: că (Miguel Uribe) a supraviețuit primei intervenții. Acestea sunt momente și ore critice pentru supraviețuirea lui. Trebuie să-i cerem lui Dumnezeu să protejeze viața lui Miguel și să-l ajute să depășească această situație', a declarat Galan, al cărui tată, politicianul liberal Luis Carlos Galan, a fost asasinat într-un atac similar în 1989, tot din postura de candidat la președinția Columbiei.
Atentat în mijlocul unei mulțimi de oameni
Uribe Turbay a fost împușcat de un bărbat care se afla într-un grup de susținători care îi ascultau discursul la un eveniment politic într-un parc din Modelia, un cartier din orașul Fontibon, în vestul capitalei columbiene.
În imaginile difuzate pe rețelele de socializare, asasinul, care potrivit Parchetului este un minor de 15 ani care a fost arestat la câteva minute după atac, poate fi văzut scoțând o armă și trăgând în direcția capului candidatului prezidențial, care s-a prăbușit.
Potrivit poliției, presupusul făptuitor a deschis focul în jurul orei locale 17:30 (22:30 GMT). Rănit la un picior, minorul a fost imobilizat de gărzile de corp ale lui Uribe, a declarat reporterilor șeful poliției, Carlos Fernando Triana.
Alte două persoane, un bărbat și o femeie, au fost și ele rănite, iar o armă a fost recuperată, potrivit poliției.
Motivul atacului nu a fost stabilit imediat. Ministerul Apărării a dat asigurări că serviciile de securitate fac tot posibilul pentru a face lumină în acest caz.
Miguel Uribe este membru al Partidului Centrul Democrat, principalul partid de dreapta columbian și care este condus de influentul Alvaro Uribe, șef al statului între 2002 și 2010.
Cei doi Uribe nu sunt înrudiți.
Ziua durerii
Guvernul președintelui de stânga Gustavo Petro a denunțat categoric și energic atacul.
'Acest act de violență este un atac nu numai împotriva integrității fizice a senatorului, ci și împotriva democrației, libertății de gândire și exercițiului legitim al politicii în Columbia', a subliniat președinția într-un comunicat de presă.
Petro a scris totodată pe rețeaua de socializare X că 'respectarea vieții este linia roșie. Columbia nu trebuie să-și ucidă copiii'.
Într-un discurs rostit sâmbătă seara, președintele Petro a vorbit despre o 'zi a durerii' pentru Columbia și a promis investigații amănunțite pentru găsirea vinovaților. 'Ceea ce este cel mai important astăzi este că toți columbienii se concentrează din toată inima, cu toată dorința de a trăi (...) pe supraviețuirea lui Miguel Uribe', a adăugat el.
Senatorul Uribe a anunțat în octombrie că intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din 2026 pentru a-i succede lui Gustavo Petro, al cărui critic ferm este.
Deși campania oficială pentru alegerile din mai 2026 nu a început încă, mai mulți candidați au avut deja apariții publice.
Președintele columbian promite o anchetă exhaustivă
Petro a promis o anchetă exhaustivă asupra atentatului care l-a vizat pe Uribe Turbay.
'Toate protocoalele de investigație la cel mai înalt nivel, cu cea mai înaltă calitate profesională, lucrând în echipă între toate agențiile de informații, trebuie să se concentreze de acum pe descoperirea 'creierului'' din spatele acestui atentat, a declarat Petro într-o alocuțiune către populație, înconjurat de autorități din poliție și din armată.
Președintele columbian a menționat că a dispus chiar o anchetă asupra gărzii de corp a politicianului, deoarece s-ar putea să fi existat o breșă în securitatea acestuia, Uribe Turbay fiind o persoană protejată în virtutea activităților sale politice.
'Adevărul este esențial aici. Am dispus o anchetă asupra gărzii de corp însuși', a spus Petro, care a considerat că 'ori de câte ori un asasin poate viza o persoană protejată, se produce mai întâi o breșă de securitate în rândul funcționarilor publici' care 'sunt plătiți de poporul columbian'.
Potrivit președintelui, există 'protocoale de securitate care au fost, fără îndoială, încălcate în acest caz' și 'vor trebui să existe responsabili, începând cu cei responsabili pentru securitatea lui'.
Recompensă de 725.000 de dolari
Ministrul apărării, Pedro Sanchez, a condamnat atentatul și a anunțat pe rețeaua de socializare X că autoritățile oferă o recompensă de aproximativ 725.000 de dolari pentru informații care duc la capturarea celor responsabili.
'Aceasta este o amenințare directă la adresa democrației și rezultatul retoricii violente de stânga emanate de la cele mai înalte niveluri ale guvernului columbian', a transmis secretarul de stat american Marco Rubio într-un comunicat, cerându-i președintelui de stânga Gustavo Petro 'să-și modereze retorica inflamatorie și să protejeze funcționarii publici columbieni'.
Biroul ONU din Columbia, la rândul său, a condamnat 'ferm' atacul. 'Suntem încrezători că autoritățile vor face lumină asupra faptelor și vor pedepsi' autorii, a postat instituția pe X.
Președintele Ecuadorului vecin, Daniel Noboa, și lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, și-au exprimat sprijinul pentru familia senatorului pe platforma X.
Miguel Uribe este nepotul lui Julio Cesar Turbay, președinte între 1978 și 1982, și fiul Dianei Turbay, jurnalistă care a fost răpită de fostul baron al drogurilor Pablo Escobar și ucisă în timpul unei operațiuni militare de salvare în 1991.
Senator din 2022, Miguel Uribe a fost anterior secretar de guvern al capitalei Bogota. De asemenea, a încercat fără succes să câștige primăria în 2019.