VIDEO Bătaie cu scaune și cuțite între două familii care n-au stabilit cine are averea mai mare

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 28.05.2022 - 20:01
Două familii din Vaslui se bat de ani de zile pentru că n-au stabilit cine are averea mai mare Foto: vremeanoua.ro
Două familii din Vaslui se bat de ani de zile pentru că n-au stabilit cine are averea mai mare Foto: vremeanoua.ro

Localnicii spun că familia Parnavel și familia Stanciu au ceva de împărțit, iar motivul ar fi unul ridicol: nu s-au hotărât care are avuția mai mare. Imaginile filmate arată o bătaie violentă cu scaune șu cuțite între cele două familii, dar autoritățile par să nu bage de seamă.

SHARE

Ciudat este că, deși bătăile soldate de trei ori cu răni sângerânde și chiar cu spitalizări, se petrec, după cum arată și imaginile video, în spații publice, Poliția din comună nu s-a sesizat niciodată din oficiu.

Ba, mai mult, cei din familia Parnavel zadarnic au depus pe masa anchetatorilor trei reclamații, căci, spun ei, nici măcar o amendă nu a primit nimeni, iar de finalitatea vreunui dosar nici poate fi vorba.

“Vedeți, când Poliția nu-i acasă… violența joacă pe masă! Asta este realitatea. Dacă polițistul dădea amenzi imediat, îi chema la post, intervenea ferm, lua atitudine, discuta, făcea prevenție, acești oameni se potoleau. Sunt oameni gospodari, ambele familii, ar fi înțeles că bătaia e o chestie primitivă. Dar dacă polițistul din comună se face,probabil, că nu vede sau poate ține cont că unul e neam cu nu știu care, că altul e cumătru cu nu știu cine, așa se întâmplă. Roby din Las Fierbinți chiar există, să știți, din păcate! În curând va fi o crimă acolo, iar noi o să știm cine e responsabil moral pentru huliganismul dintr-o comunitate rurală și, aparent, europeană”, spun avocații, conform vremeanoua.ro .

Imaginile sunt surprinse de una din camerele de supraveghere ale cârciumii din satul Bulboaca, comuna Deleni.
 
Două grupuri de persoane se încaieră, se lovesc cu o agresivitate care nu are legătură cu o lume minim civilizată, iar în încăierare caz victime și oameni nevinovați, care se află pe terasa barului respectiv.
 
Bătălia s-a petrecut în 2021, însă între cele două familii, Parnavel și Stanciu, râca e veche. S-au mai înfruntat la fel de violent și în 2019, și în 2017, când s-a lăsat și cu spitalizări.
 
Deși nu e încă clar cine începe scandalurile și cine provoacă, cei din familia Parnavel sunt, de regulă, perdanții confruntărilor, măncând bătaie de la cei din familia Stanciu. Ba tăiați cu cuțitul, ba loviți la cap, ba puși la pământ cu lăzi de bere, frații Maricel și Săndel Parnavel nu scapă fără răni serioase.
 
Aceștia și-au scos certificate medico-legale, au avut internări, unul dintre ei chiar și 30 de zile, dar degeaba.  

“Ultima avocată ne-a cerut 8.800 lei, ca să vadă de două dintre dosare, dar după ce i-am achitat 2000 de lei a spus că nu ne mai poate reprezenta”

Ramona Parnavel, 42 de ani, soția lui Maricel Parnavel, se teme că, pe fondul acesta al indiferenței organelor abilitate, ar putea rămâne văduvă.

“Au dat cu cuțitul în soțul meu, a stat în spital, l-au bătut măr și pe fratele lui și nimeni dintre agresori nu a răspuns în fața legii. Din 2017 până acum am depus trei plângeri la parchet, la Poliție. Doi avocați ne-au lăsat, pentru că au spus că se întâmplă ceva, Poliția ține cu ei. Ultima avocată ne-a cerut 8.800 lei, ca să vadă de două dintre dosare, dar după ce i-am achitat 2000 de lei a spus că nu ne mai poate reprezenta, să mutăm dosarul de aici, că aici nu se va întâmpla nimic.

Motivul întregului scandal este că ei (familia Stanciu, n.r.) nu ne suportă, pentru că se tem că noi îi ajungem cu averea. Dar noi muncim, avem animale, avem tractor, ce ne trebuie, dar din muncă cinstită. Nu trebuie să fie invidioși pe noi. De aici este tot scandalul. Domnul polițist nu vrea să facă nimic și ne spune mereu că nu îl găsim, că are treabă. Ce se așteaptă? Să fie crimă, să fie omorât soțul meu sau fratele lui?”, spune Ramona Parnavel.

Ce face Poliția

Dinspre autoritățile competente, bătălia celor două familii din Bulboaca se vede într-o nuanță ciudat de… liniștită. Reprezentații IPJ Vaslui susțin că în cazul a două dintre plângerile penale “polițistul din comună lucrează”, deși sesizările datează din 2017 și, respectiv, 2019, iar pentru cea din urmă confruntare sângeroasă, dosarul a fost finalizat de polițist, dar a ajuns la Parchet și de acolo…nu mai știu ce s-a întâmplat cu speța.

“Nici noi nu știm de ce a murit dosarul la procuror, pentru că dacă ar fi ajuns la judecător, sigur am fi fost și noi citați, nu?”, spune Ramona Parnavel. Și uite așa, până când “brațul legii” nu ajunge să prindă niciun autor în asemenea cazuri, oamenii dintr-o comunitate nu mai au sentimentul că există cineva care păzește într-adevăr ordinea și liniștea publică.

Vinovații de asemenea bătăi îngrozitoare pot fi din oricare tabără, Parnavel sau Stanciu, numai că, atâta timp cât oamenii legii nu îi identifică la timp și prompt pe responsabili, lucrurile pot sfârși nu la Acces Direct, ca până acum, ci, mai grav, la… știrile de la ora 5.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te