VIDEO 33 de ani de la Revoluția din '89. Iohannis a depus o coroană de flori în memoria victimelor

DE Daniel Toșa | Actualizat: 21.12.2022 - 09:26

Preşedintele Klaus Iohannis a depus miercuri, la Troiţa din Piaţa Universităţii, o coroană de flori în memoria victimelor Revoluţiei din 1989.

SHARE

Șeful statului a ajuns la ora 8.30 în apropiere de Piața Universității pentru a depune coroana de flori.

Ceremonia a fost una foarte scurtă. Șeful statului nu a oferit nicio declarație

Preşedintele a fost însoţit de consilierii prezidenţiali Ion Oprişor, Daniela Bârsan şi Delia Dinu şi consilierul de stat Cătălina Galer.

În decembrie 1989, regimul comunist din România a căzut în urma revoluţiei începute la Timişoara şi continuate la Bucureşti, conform volumului "România 1989-2005. 

21 decembrie 1989 este considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti

21 decembrie 1989 este considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti, când demonstranţii s-au adunat în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii şi au ridicat o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie.

La 20/21 decembrie 1989, Comitetul Municipal al Partidului Comunist Român (PCR) decide organizarea, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al PCR, a unui mare "miting popular" care să condamne "acţiunile huliganice" de la Timişoara.



Desfăşurarea mitingului este transmisă în direct la radio şi televiziune, în timp ce de la balconul Comitetului Central al PCR, Ceauşescu începe un discurs despre realizările "societăţii socialiste multilateral dezvoltate" şi despre binefacerile regimului comunist. Discursul este întrerupt de huiduieli şi fluierături ale grupurilor de protestatari, constituite spontan.

Disperarea cuprinde dictatura Ceaușistă

În acelaşi timp, Elena Ceauşescu face încercări disperate pentru a-i linişti pe participanţi. Panica se generalizează, Nicolae Ceauşescu părăseşte balconul de la care vorbea, iar transmisia de la radio şi televiziune este întreruptă. După câteva momente, Nicolae Ceauşescu reapare în balconul Comitetului Central şi îşi reia cuvântarea. Se reiau şi transmisiile de televiziune şi radio. Într-un act de disperare, Ceauşescu promite "măsuri de creştere a nivelului de trai", între care majorarea retribuţiei minime cu 200 lei pe lună şi a alocaţiei pentru copii cu 30 şi 50 lei în raport cu numărul de copii şi venituri.

Mitingul se sparge, iar pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. La ora 14.00, în centrul oraşului, apar primele blindate şi autoamfibii.

În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se adună în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. Forţele de ordine primesc ordinul să "cureţe zona". În cursul nopţii, se trage asupra demonstranţilor de la "Intercontinental" şi din Piaţa Universităţii, fiind înregistraţi morţi şi răniţi. De asemenea, numeroşi manifestanţi sunt arestaţi şi duşi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştiului.

La Braşov, câteva zeci de mii de oameni se adună în faţa Comitetului Judeţean al PCR, iar la Sibiu, unde prim-secretar al organizaţiei judeţene a partidului era Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, ies în stradă câteva mii de manifestanţi.

 în 22 decembrie România se oprește în loc

La primele ore ale zilei de 22 decembrie 1989, marile uzine bucureştene îşi încetează activitatea. Grupuri masive de muncitori de la Griviţa Roşie, Vulcan, 23 August, Pipera, Republica, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti se îndreaptă spre centrul Capitalei.

Nicolae Ceauşescu anunţă sinuciderea generalului Vasile Milea, numindu-l trădător şi acuzându-l că a "sabotat aplicarea măsurilor şi a lucrat în strânsă legătură cu străinii". La ora 10.59, postul de radio anunţă instituirea, prin decret prezidenţial, a "stării de necesitate" pe întreg teritoriul României.



Mii de cetăţeni pornesc spre centrul oraşului. Este momentul în care trupele mecanizate din Bucureşti părăsesc locurile de dispunere stradală din preajma sediului Comitetului Central şi se îndreaptă spre cazărmi. Armata, rămasă fără comandant, acceptă primul semnal de retragere dat de generalul Victor Atanasie Stănculescu, prim-adjunct al ministrului apărării.

"Armata e cu noi!"

În aceste momente, sutele de mii de manifestanţi scandează "Armata e cu noi!" şi intră în Piaţa Republicii. O parte dintre manifestanţi forţează intrările şi pătrunde în sediul Comitetului Central. La ora 12.06, Nicolae şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe şi două gărzi de corp părăsesc clădirea CC al PCR, la bordul unui elicopter. În jurul orei 15.00 sunt arestaţi lângă municipiul Târgovişte, la 80 km nord de Bucureşti, potrivit volumului "România 1989-2005. O istorie cronologică".

În jurul orei 13.00, sediile Radioului şi Televiziunii Române sunt ocupate de manifestanţi, postul de radio transmiţând în direct evenimentele. Televiziunea îşi începe emisia având în platou un grup de manifestanţi în frunte cu actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu.

În intervalul orar 14.15 şi 16.00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională a României, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore.

În cursul serii se constituie Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, care preia întreaga putere în stat, cu scopul "instaurării democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român". Acesta are o structură provizorie formată din 39 de persoane, printre care Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, László Tokés, Dan Deşliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Marţian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza şi Ion Iliescu. Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale adresează, seara, un "Comunicat către ţară", prin care anunţă dizolvarea tuturor structurilor de putere ale regimului comunist şi face cunoscut un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România: abandonarea rolului conducător al unui singur partid politic şi instituirea pluralismului politic; organizarea de alegeri libere; separarea puterilor în stat; elaborarea unei noi Constituţii; promovarea liberei iniţiative în economie; respectul deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, scrie Agerpres.

Asaltul asupra populației

În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie începe să se tragă în mai multe puncte din Bucureşti, înregistrându-se victime în rândul armatei şi populaţiei. Sediul Televiziunii este atacat în forţă şi pentru puţin timp emisia este întreruptă.

În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal, ce adăpostea Muzeul de Artă, spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare.

Soţii Ceauşescu, reţinuţi de miliţieni, sunt transferaţi de la sediul Inspectoratului de Miliţie la Unitatea Militară 01417 din Târgovişte.

Au loc acţiuni revoluţionare în principalele centre urbane din ţară, constând, în principal, din preluarea de către grupuri de revoluţionari, constituite ad-hoc, a puterii la nivel local; li s-au alăturat unităţile militare de pe întregul teritoriu naţional.

Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) îl numeşte pe generalul Nicolae Militaru în funcţia de ministru al Apărării Naţionale.

Potrivit volumului "Istoria României în date" - Ed. Enciclopedică, 2003, Ion Iliescu prezintă la posturile de radio şi televiziune o informare din partea CFSN, în care se arată că s-a dat prioritate "acţiunilor coordonate de luptă împotriva teroriştilor, soldate cu victime în rândul militarilor", adăugând "că toate unităţile militare şi marea majoritate a unităţilor de miliţie şi de interne acţionează unitar împotriva teroriştilor". Acesta anunţă, totodată, arestarea lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, a lui Ilie şi Nicu Ceauşescu, Dincă, Postelnicu, Bobu ş.a., şi eliberarea tuturor deţinuţilor politici.

În data de 24 decembrie 1989, CFSN adoptă măsuri excepţionale: încetarea completă a focului pe întreg teritoriul ţării; predarea armamentului aflat în posesia civililor către unităţile militare; integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te