Un tânăr și-a condus prietenul spre moarte după ce a căzut cu mașina într-o râpă. Cum s-a ajuns aici și ce spun polițiștii despre întregul accident?
Un tânăr și-a condus prietenul spre moarte după ce a căzut cu mașina într-o râpă
Un tânăr de 20 de ani a murit, iar un altul a fost rănit, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o zonă greu accesibilă din zona Văii Iadului, Bihor.
La data de 19 iulie a.c., la ora 12.32, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNUAU 112 că, pe drumul județean 108J, în afara localității Curățele, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că, în accident a fost implicat un singur vehicul, respectiv un autoturism, care, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-ar fi răsturnat în albia pârâului Valea Iadului.
Din nefericire, o persoană, pasageră în autoturism, a suferit leziuni, care i-au provocat decesul, la fața locului. Totodată, conducătorul autoturismului a fost transportat la spital, pentru investigații medicale.
Traficul rutier nu este afectat. Polițiștii Biroului Rutier Beiuș efectuează cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.