Un preot din Sibiu își împărtășește enoriașii direct cu mâna, în plină epidemie de coronavirus

DE Adelina Sahlean | 17.03.2020 - 15:05
Foto: Captura Video

În plină epidemie de coronavirus, preotul Irimiță Marga, care slujește la o parohie din Sibiu, a fost filmat în timp ce își împărtășea credincioșii fără ajutorului linguriței, așa cum e canonul, ci direct cu mâna.

SHARE

Preotul lua bucată de anafură, o introducea în vinul din Potir dupa care o dădea credincioșilor. Numai în cadrul unei singure slujbe, procesul s-a repetat de zeci de ori, fără ca preotul să-și igienizeze mâna.

Inovația preotului a stârnit indignare atât în rândul credincișilor și a preoților, dar mai ales a șefilor. Asta, cu atât mai mult cu cât invenția aparține unui preot care este și profesor de Drept Canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

Demersul a fost taxat de către superiorul sau ierarhic, Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, care i-a trimis preotului Marga o scrisoare prin care i-a cerut să renunțe la obiceiul de a-i împărtăși pe enoriași cu propriile degete și să se autosuspende de la slujirea Sfintei Liturghii. În caz contrar, i-a trasmis Mitropolitul, rișca să fie pedepsit.

„Până atunci, eu ca ierarh mă adresez preotului meu slujitor, nu prin act canonic scris, ci prin rugămintea întărita de autoritatea duhovniceasca a chiriarhului, de a vă „autosuspenda” de la săvârșirea Sfintei Liturghii, până la conștientizarea greșelii, urmata de căință și îndreptare”, i-a scris Mitropolitul Ardealului, subalternului sau.

În replica, preotul învinovățit i-a răspuns ierarhului că, deși nu considera că a greșit cu ceva, nu va mai repeta practica, desi și-ar dori acest lucru.

„Acestea le iau asupra mea, de aceea nu v-am înștiințat dinainte, pentru că nu am vrut să vă implic. Este un act liturgic de care sunt personal responsabil. Vreau să vă mai spun că nu sunt primul din țară, eu mai știu cel puțin unul care a recurs la acest mod, înaintea mea. La Cluj, pe de alta parte, se slujește de mai multe duminici, la unele parohii, cu lingurițe de unica folosință, care apoi se ard. Deci lumea este în mișcare, dar nu trebuie să vedem aici numai intenții rele, nici apostazii”, este explicația data de preotul Marga, Mitropolitul Ardealului, potrivit G4media.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te