Un jurnalist este acuzat de viol de o fostă colegă. El susține că au avut o relație

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 21.05.2024 - 17:46
Răzvan Băltărețu, acuzat de viol de o fostă colegă Foto: Facebook/ Adina Florea
Răzvan Băltărețu, acuzat de viol de o fostă colegă Foto: Facebook/ Adina Florea

Un jurnalist, fost redactor șef al unei publicații, a fost acuzat de o fostă colegă că a violat-o. Acesta se apără spunând că au avut o relație. Publicațiile unde scria au încetat colaborarea cu el

SHARE

Jurnalista Adina Florea îl acuză de viol pe Răzvan Băltărețu, fost redactor șef al publicației Vice că ar fi violat-o în anul 2015. Dezvăluirea ziaristei vine în contextul unui premiu primit de acesta la Gala Superscrieri de luni seara. 

Acesta a spus că avea o relație cu jurnalista. 

Un jurnalist este acuzat de viol de o fostă colegă. El susține că au avut o relație

Adina Florea a scris pe Facebook, că nu a fost la Gala Superscrieri de luni seară „pentru că am o problemă să-mi văd violatorul premiat pe scenă”. Este vorba despre Răzvan Băltărețu, fost redactor-șef al publicației Vice.

Contactat de Hotnews.ro, Băltărețu a negat acuzațiile şi a spus că îi pare rău că a avut un impact negativ atât de puternic şi că nu ar fi vrut ca jurnalista să perceapă interacţiunea dintre ei drept abuzivă ori care depăşeşte limitele.

„Nu am discreditat niciodată ideea de consimţământ şi necesitatea consimţământului. Nu m-am dus niciodată în zona asta de care sunt acuzat. În cazul despre care spune ea, neg că a fost vorba de un viol. Noi am avut o relaţie în care, deşi neoficială, am ieşit cu prietenii, am avut relaţii sexuale”, a spus Răzvan Băltărețu.

În prezent, Răzvan Băltărețu este jurnalist freelancer și a colaborat până marți, 21 mai 2024, cu HotNews și PressOne.

HotNews.ro a încetat colaborarea cu acesta, în urma acuzațiilor care i se aduc.

„Media Bit Software, compania editoare a publicației HotNews, a luat act de acuzațiile grave aduse ziaristului Răzvan Băltărețu. O fostă colegă de presă îl acuză pe acesta de viol. Răzvan Băltărețu colabora, ca freelancer, cu HotNews pe proiecte editoriale și comerciale. În timp ce urmărim derularea evenimentelor cu privire la acuzațiile grave privind comportamentul lui Răzvan Băltărețu, comunicăm că relația cu acesta a fost încheiată, cu efect imediat", a transmis compania.

Și PressOne a anunțatîncheierea colaborării cu Răzvan Băltărețu: „Condamnăm cu tărie orice formă de violență sau abuz. Susținem fără echivoc victimele acestor acte și ne exprimăm solidaritatea cu toate femeile care au trecut prin astfel de experiențe traumatizante”.

Ce a scris Adina Florea pe Facebook, a doua zi după ce Răzvan Băltărețu a primit premiul

”Eu la Superscrieri nu merg pentru că am o problemă să-mi văd violatorul premiat pe scenă.
 
Azi-noapte, redacția Vice a câștigat premiul onorific pentru întreaga activitate și sunt extrem de mândră de ce a fost redacția asta și de ce a însemnat pentru mine. dar, în loc ca oamenii care au făcut redacția asta mare să fie chemați pe scenă, microfonul laurilor a fost
ridicat de Răzvan Băltărețu. 
 
Nu doar că Răzvan a fost unul dintre cei mai slabi redactori-șefi ai unei redacții care a însemnat atât de mult și a reușit atât de multe înainte de 2019. dar e și omul care în iulie 2015, atunci când aveam abia 20 de ani împliniți, s-a urcat peste mine și m-a violat în timp ce-i urlam nu. apoi a adormit în patul meu, iar eu am plecat să dorm pe malul Dâmboviței, în fața căminelor de la Grozăvești.
 
Între timp, fapta s-a prescris. dar a existat, iar martori sunt toți prietenii care mi-au ascultat povestea și sutele de ore de terapie pe care le-am făcut în ultimii 5 ani.
 
Agresorul și-a lansat un podcast despre educație sexuală, iar azi, a ridicat un premiu necuvenit. pentru mine, e prea mult. iar azi sunt suficient de puternică să o spun.
 
E prea mult. și sper la un viitor pentru presa românească în care oamenii nu mai închid ochii la povești despre abuz doar pentru că nu sunt articulate în fraza: “Răzvan Băltărețu m-a violat în iulie 2015. Aveam 20 de ani. Viața mea nu a mai fost niciodată la fel.”, a scris jurnalista pe pagina ei de Facebook.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te