După ce a fost la o petrecere, o tânără de 19 ani a luat un taxi pentru a ajunge acasă. Însă la volan se afla un interlop, Claudiu Blăjan, condamnat în dosarul Hidra, care acum se ocupa cu taximetria.
Citește și: VIDEO Interlopul Mircea Nebunu, fugit din țară, s-a apucat de pus gresie în străinătate: Vreți bani?
Fata se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar taximetristul a vrut să profite.
„Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată verbal de un bărbat cu privire la faptul că în dimineața zilei de 24 septembrie, fiica sa, în vârstă de 19 ani, după ce a participat la un eveniment organizat într-un local de pe raza municipiului Hunedoara, a fost lipsită de libertate, în mod ilegal, și se află într-un apartament din municipiul Hunedoara.
Citește și: Cum a speriat Anglia mafia din Târlungeni: Interlopii au făcut 250.000 £ printr-o rețea de sclavie
Reclamantul a precizat ca a fost anunțat telefonic de o prietenă a fiicei sale despre faptul că fiica sa este ținută împotriva voinței sale într-o locuință de pe raza municipiului Hunedoara de un bărbat care s-ar fi oferit sa o conducă acasă, cu un taximetru.
În baza celor sesizate, polițiștii s-au deplasat în cel mai scurt timp la locuința bărbatului respectiv, pe care l-au identificat în persoana unui hunedorean în vârstă de 48 de ani, deși reclamantul a precizat doar porecla acestuia și au reușit să o elibereze pe tânără. Polițiștii au stabilit că aceasta a fost sechestrata în locuința bărbatului, unde a fost condusă de acesta cu un taximetru, în dimineața zilei de 24 septembrie, în jurul orei 08.00, și ținută împotriva voinței sale”, a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Tânăra a suferit leziuni care necesită, pentru vindecare, aproximativ 18-19 zile de îngrijiri medicale.
Suspectul, care este recidivist, a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Hunedoara, unde i s-a deschis un dosar penal.
Ulterior, magistraţii Judecătoriei Hunedoara au dispus arestarea preventivă, pentru de 30 de zile, a lui Claudiu Blăjan.
Condamnat în dosarul Hidra
Claudiu Blăjan a mai fost condamnat, în trecut, în dosarul Hidra, al „mafiei fierului vechi” din Hunedoara.
Operaţiunea „Hidra” a fost coordonată în vara anului 2006 de Traian Berbeceanu şi Laura Codruţa Kovesi. Atunci, peste 40 de hunedoreni au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv în dosarul reţelelor de infractori care s-au îmbogăţit de pe urma furturilor din Combinatul Siderurgic Hunedoara.
Cea mai mare pedeapsă de 14 ani de închisoare a primit-o Andrei Gheorge Raita, acuzat, printre altele şi de tentativă de omor calificat, urmat de Samson-Marin Varga, care a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni.
Alte 15 persoane au mai fost condamnate la pedepse de închisoare cu executare: Florin Dumitraş – 6 ani, Florin-Vasile Raita – 5 ani, Nicolae Raita – 8 ani, Bela Raita – 5 ani, Daniel-Nicoae Bădiţă – 8 ani, Romulus-Diomente Jelea – 5 ani şi 6 luni, Claudiu-Constantin Blăjan – 5 ani, Gheorghe Ioniţă – 5 ani, Aurel-Constantin Gordaş – 7 ani, Ioan-Olimpiu Bararu – 7 ani, Nicolae-Adrian Grozav – 5 ani, Augustin Iakab – 5 ani, Alin-Gabriel Cociş – 9 ani, Marius Barticel – 6 ani şi Ovidiu-Iuliu Mărginean – 5 ani şi 6 luni.