Un copil de 9 ani din Texas a câștigat într-un an aproape 30 de milioane de dolari din YouTube

Ryan Kaji, un copil de 9 ani din Texas, a devenit cel mai bine plătit YouTuber din lume, pentru al treilea an consecutiv, după ce a câștigat aproape 30 de milioane de dolari doar în 2020, potrivit The Guardian.
Ryan Kaji a câștigat anul acesta 29,5 milioane de dolari din canalul de YouTube, „Ryan`s World”, unde postează zilnic clipuri în care testează cele mai noi jucării. Totodată, băiatul a reușit să scoată o sumă estimată la 200 de milioane de dolari din jucării și îmbrăcăminte marcă proprie, inclusiv pijamale Mark&Spencer.
De asemenea, copilul a semnat un acord nedezvăluit încă, dar probabil de milioane de dolari, pentru propriul său serial de televiziune pe canalul Nickelodeon.
Kaji, care este descris ca un „influencer pentru copii”, a început să facă videoclipuri pe YouTube în martie 2015, după ce a urmărit alte canale cu recenzii pentru jucării și a întrebat-o pe mama sa: „Cum de nu sunt și eu pe YouTube când toți ceilalți copii sunt?”.
Familia sa, care și-a schimbat adevăratul nume de familie, Guan, cu numele de scenă Kaji, deține în prezent nouă canale de YouTube. „Ryan`s World” este cel mai popular, cu 27,6 milioane de abonați, potrivit Digi24.ro.