În locuinţă se aflau cei trei copii ai familiei - o fetiţă şi doi băieţi.
"Astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 12,10, Poliţia a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în localitatea Nepos un bărbat şi-ar fi incendiat soţia. Din primele verificări rezultă că, pe fondul unui conflict spontan (neînţelegeri cu soţia), un bărbat, de 42 de ani, ar fi aruncat cu benzină în interiorul încăperii unde se aflau soţia şi cei 3 copii, după care ar fi dat foc. Soţia, bărbatul şi unul dintre copiii care se aflau în încăpere au suferit arsuri, fiind investigaţi de către echipajele medicale. La faţa locului a ajuns patrula de la secţia rurală, fiind trimisă şi grupa operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale", a informat IPJ.
Citește și: Poliția vânează cu radarul scutere și biciclete electrice. Pentru ce se dă 1.000 lei amendă?
A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, raportat la tentativa la infracţiunea de omor calificat.
La faţa locului au fost mobilizate un echipaj de pompieri cu autospecială de stingere a incendiilor, două echipaje de prim-ajutor SMURD, autospeciala de transport victime multiple şi două elicoptere SMURD.
Şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Feldru, Simion Scridon, a declarat pentru Agerpres că femeia este în stare foarte gravă, având arsuri pe aproape toată suprafaţa corporală, iar unul dintre copii, o fetiţă, a suferit arsuri la picioare şi va fi transferată cu elicopterul SMURD la o clinică de specialitate.