Un bărbat care lucrează ca zilier a prejudiciat statul cu 4 milioane lei: Metoda lui, de manual
Din prejudiciu nu a fost recuperat nici măcar un leu, iar şansele ca statul să obţină ceva sunt minime.
Un ieşean cu patru clase a fost condamnat pentru că a provocat statului un prejudiciu de aproape 4 milioane de lei. Metoda folosită a fost una devenită clasică: înregistrarea unor achiziţii fictive.
Judecătorii i-au aplicat o pedeapsă severă, dispunând totodată sechestrarea „bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare” pentru acoperirea prejudiciului. Formularea generică înseamnă pe scurt că evazionistul nu are nici după ce bea apă.
Mihalache Stănescu şi-a înfiinţat în decembrie 2011 o firmă specializată în comerţul cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice. El a fost acuzat că în decurs de un an, din ianuarie 2013 până în ianuarie 2014, ar fi înregistrat 11 declaraţii fiscale privind achiziţii inexistente.
În acest mod, s-a sustras după plata a 2,62 milioane lei reprezentând TVA şi 1,26 milioane lei impozit pe profit. Cele 11 firme cu care societatea lui Stănescu s-ar fi aflat în relaţii comerciale nici măcar nu mai funcţionau la data respectivă. Unele îşi schimbaseră administratorul ori fuseseră vândute sau cesionate fictiv, transformându-se în firme fantomă.
Luat la întrebări, Stănescu a spus că înfiinţase firma pentru a comercializa deşeuri provenite din dezmembrări de sere. Vânduse firma pe la sfârşitul lui 2013 sau la începutul lui 2014, dar nu mai ştia cui. Încheiase cu acea ocazie un proces-verbal, dar îl predase, odată cu actele societăţii, persoanei respective.
Detalii ar fi putut da fratele tatălui său, căruia îi mai împrumuta ştampila societăţii, dar acesta a murit acum cinci ani. Contabilitatea i-o asigura o femeie din Hârlău, şi ea decedată între timp. Stănescu a afirmat că toate achiziţiile înregistrate erau reale. Nu putea dovedi aceasta, întrucât făcuse toate plăţile în numerar, nu prin bancă.
Aceasta, deşi unele tranzacţii depăşeau valoarea de un milion de lei. Societatea nu deţinea niciun mijloc de transport, dar apelase la maşini de ocazie. Nu putea spune numele niciunui proprietar de camion şi nici vreun număr de înmatriculare. Vindea marfa mai departe în Iaşi, Roman sau Neamţ, dar nu putea spune numele niciunui cumpărător.
O situaţie ce pare tipică pentru cineva care a acţionat doar ca paravan pentru alţii, pe care însă nu vrea să îi compromită penal.
Citește mai multe pe ziaruldeiași.ro.
