luni 20 octombrie
EUR 5.0890 USD 4.3632
Abonează-te
Newsweek România

Un asistent medical din Germania a recunoscut că a ucis 100 de pacienţi

Data publicării: 30.10.2018 • 16:27 Data actualizării: 30.10.2018 • 17:06
Foto Getty Images
Foto Getty Images

Fostul asistent medical Niels Högel a recunoscut, marţi, că a ucis 100 de pacienţi, în prima zi a celui de-al treilea proces deschis împotriva sa în oraşul Oldenburg din Germania, relatează BBC.

Niels Högel, în vârstă de 41 de ani, a administrat doze fatale de medicamente pacienţilor aflaţi în grija sa în două spitale din nordul Germaniei. Conform procurorilor, motivul acestuia era să îşi impresioneze colegii, după ce resuscita pacienţii cărora le provoca stopul cardiac.
Întrebat la începutul procesului dacă recunoaşte acuzaţiile care îi sunt aduse, acesta a declarat că le admite „mai mult sau mai puţin”.
Fostul asistent medical german a fost condamnat deja la închisoare pe viaţă în anul 2015, în urma celui de-al doilea proces deschis împotriva lui, fiind găsit vinovat de moartea a două persoane. În urma primului proces, deschis în anul 2008, acesta a fost condamnat la şapte ani de închisoare după ce i-a injectat medicamente neprescrise unui pacient din oraşul Delmenhorst.
După cele două procese, autorităţile şi-au extins investigaţia şi au exhumat 130 de foşti pacienţi care au murit în grija asistentului. Procurorii au descoperit că Niels Högel a ucis 36 de pacienţi în oraşul Oldenburg şi 64 în oraşul Delmenhorst în perioada 1999-2005.
Fostul asistent este considerat cel mai periculos criminal în serie de la încheierea celui de-Al doilea Război Mondial. Investigatorii au concluzionat că ar putea exista mai multe victime, dar acestea au fost incinerate.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră