Ultima zi de Stare de Urgenţă: Amenințarea COVID-19 continuă!

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 14.05.2020 - 08:37

România a intrat joi, 14 mai, în ultima zi de Stare de Urgenţă, la două luni de la instituirea ei prin decret prezidenţial. Numărul deceselor de COVID-19 este de 1.036 persoane, iar autoritățile spun că există o uşoară coborâre a epidemiei, dar nu concludentă.

SHARE

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat Starea de Urgenţă pe teritoriul României pe 16 martie, pentru 30 de zile, ulterior ea fiind prelungită, pe 14 aprilie, pentru încă 30 de zile.

Instituirea Stării de Urgenţă în România a venit la doar câteva zile după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii declarase pandemie de coronavirus.

Până în prezent, pe teritoriul ţării noastre s-au înregistrat 1.036 de decese din cauza virusului SARS-CoV-2 şi peste 16.000 de persoane infectate, conform ultimei raportări prezentate de Grupul de Comunicare Strategică. Mai sunt 14.313 persoane în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte 18.980 sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Cele mai multe cazuri de coronavirus s-au înregistrat, potrivit ultimei raportări, în Suceava - 3.317, Bucureşti - 1.555, Neamţ - 785, Arad - 679, Botoşani - 632, Mureş - 621, Braşov - 594, Hunedoara - 589, Galaţi - 522, Cluj - 516.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat a declarat, miercuri, 13 mai, că ”există o uşoară coborâre (...) Semnele sunt pozitive, dar nu sunt concludente că stăm pe loc şi că tot ce facem de acum, virusul a dispărut. Nu a dispărut, virusul este printre noi. (...) Din punctul nostru de vedere, virusul există, infecţii vor fi, persoanelor vulnerabile au rămas vulnerabile. Persoanele în vârstă dacă nu se comportă protectiv pentru ei, dacă se infectează, pericolul este mult mai mare. Familiile trebuie să înţeleagă bine: am trimis copiii în stradă, dar atunci trebuie ţinuţi la distanţă faţă de bunici pentru că ei pot transmite boala”. 

Starea de Urgenţă decretată în data de 16 martie a cuprins măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă vizând domeniile ordine publică, economic, al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie şi afaceri externe, precum şi măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală.

Prin decretul din 14 aprilie privind prelungirea stării de urgenţă pentru încă 30 de zile au fost dispuse măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă vizând domeniile ordine publică, stare civilă, economic, al fondurilor europene, sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie, afaceri externe, transporturilor şi infrastructurii, educaţie şi cercetare.

În această perioadă au fost emise 12 ordonanţe militare cu măsuri privind toate aceste domenii.

De la Stare de Urgență, la Stare de Alertă

După ridicarea Stării de Urgenţă, va fi instituită Starea de Alertă. Parlamentul a adoptat proiectul Guvernului privind măsurile din starea de alertă, fiind făcute mai multe modificări.

Conform actului normativ, în perioada stării de alertă, autoritățile pot impune carantina și izolarea, pot restrânge sau interzice circulația persoanelor și a vehiculelor și pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni.

De asemenea, legea prevede că pot fi deschise mall-urile mici și terasele. Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun, iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te