Tupeul și bătaia de joc la adresa familiilor celor doi tineri uciși într-un accident violtent provocat de șoferul drogat Vlad Pascu, continuă cu un nou episod la Judecătoria Mangalia.
Tupeu incredibil din partea apărării beizadelei drogate - Vlad Pascu. „A cerut contul să facă plata”
La fiecare termen de judecată de până acum, șoferul drogat Vlad Pascu, a cerut instanței să fie judecat „de acasa”.
Mai mult, apărarea lui Vlad Pascu a reușit în mod incredibil să-l scoată de sub acuzația de crimă pe cel care a accidentat mortal 2 tineri la 2 Mai, drogat fiind și care a și fugit de la locul faptei.
Astăzi, la un nou termen de judecată apărarea lui Vlad Pascu a venit cu o nouă sfidare incredibilă și a cerut "contul în care să facă plata", declanșând astfel o dispută intensă între cele două părți.
Citește și: Judecătoarea din dosarul șoferului drogat Vlad Pascu află astăzi dacă va fi suspendată de CSM
"Atâta vreme cât te trezeşti la aproape, şi spun aproape ultimul termen pentru că noi, cu toţii, ne-am pus de acord ca aceste concluzii pe fondul cauzei să fie făcute, să fie puse într-o şedinţă separată, deci cel mai sigur se va stabili un nou termen de judecată, dar după ce vom audia martorii, (...) şi, după cum spuneam, la aproape ultimul termen de judecată vine apărarea, până la urmă, a lui Vlad Pascu şi ne cere contul în care să facă plata, moment la care sigur că am întrebat dacă este vorba despre plata tuturor daunelor solicitate şi acela a fost momentul la care bineînţeles că am intrat într-o dispută.
Citește și: Părinții victimelor de la accidentul 2 Mai ar putea fi audiați astăzi. Ar putea fi ultimul termen
Nu pot să îi spun dialog neapărat, chiar dispută, pentru că ne aducem aminte că această încercare a mai fost făcută odată cu medierea pentru că, probabil, am bănuit noi, că se încearcă o reducere peste reducerea deja obţinută a limitelor de pedeapsă", a afirmat Cuculis, la un post de televiziune, relatează Agerpres.
Acesta a arătat că nu doreşte să comenteze comportamentul judecătoarei din dosar, însă a relatat un moment care a produs "rumoare" în sala de judecată.
"Aş vrea mai degrabă să comentez faptul că s-au petrecut nişte clipe grele pentru ambele familii, inclusiv pentru cei care au supravieţuit accidentului.
Şi mai avem încă o situaţie, respectiv atunci când au fost întrebaţi dacă cei care erau în acel grup, inclusiv victimele, se duceau către acel loc unde au fost accidentate...
Cred că a fost rumoare în toată sala, nu a înţeles nimeni la ce s-a referit... Cum adică dacă mergeau către acel loc? De parcă în faţa acelei unităţi militare exista, eu ştiu, un loc în care trebuiau să se întâlnească...
Nişte lucruri care par desprinse din filmele SF, dar uitaţi că s-au întâmplat!", a spus avocatul familiilor victimelor.
Accident mortal la 2 Mai
În octombrie 2023, Vlad Pascu a fost trimis în judecată, fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența substanțelor și părăsirea locului accidentului.
Procurorii au reținut că Pascu a condus sub influența substanțelor psihoactive și a acroșat un grup de persoane la intrarea în localitatea 2 Mai, rezultând decesul a doi tineri și vătămarea altor trei persoane.
"În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului.
În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului", au transmis la acea dată procurorii.