Risipă de zeci de mii de euro pe mașini electrice de închiriat, la Primăria Capitalei

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.01.2020 - 18:41

Compania Municipală Managementul Transportului București SA a cumpărat prin licitație 15 mașini electrice BMW i3. Interesant, 13 din cele 15 mașini au fost scoase la închiriat printr-un sistem privat de car-sharing, iar prețul de achiziție ar fi putut fi cu 75.000 euro mai mic.

SHARE

Conform anunțului de participare CN1009264 din 22 februarie 2019 și anunțului de atribuire CAN1016526 din 30 mai 2019, disponibile în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Compania Municipală Managementul Transportului București SA, una dintre cele 22 de companii înființate ilegal de Primăria Capitalei condusă de Gabriela Firea, a cumpărat 15 mașini electrice BMW i3 cu 2,4 milioane de lei (cca. 510.000 euro), fără TVA. Din acești bani, achiziția fiind desfășurată prin programul Rabla Plus, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va returna companiei aproape 150.000 euro (contravaloarea a 15 ecotichete Rabla Plus, în valoare de 45.000 lei fiecare).

Făcând un calcul aritmetic simplu, fiecare BMW i3 cumpărat din banii bucureștenilor a costat 34.000 de euro, fără TVA (respectiv, 40.460 euro, TVA inclusă), fără a lua în calcul ecotichetul Rabla Plus. Pe site-ul dealerului BMW Auto Cobălcescu SRL, care a câștigat licitația, prețul de bază pentru BMW i3 este, însă, de 39.806 euro, TVA inclusă.

Potrivit surselor Newsweek România, mașinile au ceva opțiuni în plus față de cele de bază și, obligatoriu, conform caietului de sarcini, sistem de monitorizare prin GPS. Dar, prețul unui astfel de sistem nu depășește 200-300 de euro pe site-urilor firmelor de specialitate. Iar, în general, la achiziția unei astfel de flote de 15 mașini se practică un discount de cel puțin 8% - 10%.

Concret, dacă prețului de listă fără TVA (32.242 euro) îi aplicăm un discount de 10%, un i3 pornește de la 29.018 euro (34.532 euro, TVA inclusă). Iar Compania Municipală Managementul Transportului București SA a plătit 34.000 euro, fără TVA.

Rezultă o diferență de 4.982 euro per mașină (74.730 euro, pentru 15 mașini). Din această diferență, 300-400 de euro revin sistemului de monitorizare prin GPS și încă circa 300 de euro cablului opțional de încărcare, iar restul reprezintă o serie de dotări opționale, precum sistem de încălzire auxiliar, faruri LED și elemente de confort interior. Întrebarea este: Erau sau nu necesare aceste dotări extra, trebuiau sau nu bucureștenii să plătească pentru ele? 

Afacere de lux, cu profit secret

Potrivit G4Media.ro, 13 dintre cele 15 BMW-uri i3 cumpărate de Compania Municipală Managementul Transportului București SA din banii bucureștenilor au fost scoase la închiriat prin intermediul aplicației de car sharing bcr-ego.ro. Prima jumătate de oră costă 55 lei, iar pentru fiecare minut ulterior se plăteşte 1,3 lei. Adică 94 lei/h. Cei care vor să plătească un tarif mai mic sunt condiţionaţi de plata cu un card bancar BCR George: 35 lei pentru primele 30 de minute şi 25 lei pentru fiecare interval de 30 de minute ulterior.

Cum s-a asociat Compania Municipală Managementul Transportului București SA cu o entitate privată pentru a face profit? Și de ce cu această entitate și nu cu alt serviciu de car sharing activ în București? Sunt întrebări legitime, care își așteaptă răspunsul. 

G4Media.ro a cerut Companiei Municipale să ne comunice care este justificarea tarifelor practicate şi care este profitul adus la bugetul local în urma închirierii celor 13 maşini electrice. Reprezentanţii municipalităţii au omis întrebările și s-au limitat în a ne transmite doar urmptoarele informații: „Costul închirierii unei maşini este cel practicat de aplicaţia BCR eGO, însă închirierea nu este condiţionată de posesia unui card BCR, orice conducător auto ce posedă un card bancar poate închiria autoturismele care sunt disponibile 24/24, 7/7.” (Citește mai mult pe G4Media.ro)

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te