America a început să caute vinovaţii eveneminetelor din ultimele ore.
Securitatea clădirii era arătată cu degetul, din cauza inacţiunii şi unor eşecuri, însă toate privirile se îndreaptă către Donald Trump, care îşi întărâtă susţinătorii de mai multe săptămâni.
„El aproape că i-a trimis pe susţinătorii săi la Capitoliu, îşi alimentează baza cu fake news, anunţă că nu accepta niciodată rezultatul, face tot felul de lucruri antidemocratice”, declară pentru BFMTV o fostă consilieră la Casa Albă a lui Bill Clinton, Leah Pisar.
Acest comportament şochează atât de puternic, încât numeroşi aleşi consideră că Donald Trump ar trebui să nu-şi încheie mandatul.
O procedură în vederea unei destituiri, după ce a mai fost vizat de una, nu mai este posibilă, din cauza punerii ei în aplicare extrem de lungi.
„În ceea ce priveşte impeachmentul este prea târziu”, declară pentru BFMTV un specualist în Statele Unite, François Durpaire.
În vederea unei accelerări a lucrurilor, vicepreşedintele Mike Pence, care s-a distanţat de Donald Trump în ultimele ore, după ce i-a fost loial timp de patru ani, ar putea invoca al 25-lea Amendament al Constituţiei americane.
„În cazul unei destituiri, al decesului sau demisiei preşedintelui, vicepreşedintele va deveni preşedinte”, se arată în introducerea acestui articol, trei situaţii care nu par însă se aplice în cazul dat.
În schimb, potrivit secţiunii 3 a articolului, ”dacă vicepreşedintele şi o majoritate a principalilor funcţionari din cadrul departamentelor Executivului declară în scris că preşedintele este în incapacitatea de a-şi exercita puterea şi de a-şi îndeplini atribuţiile, vicepreşedintele preia imediat aceste funcţii în calitate de preşedinte interimar”, conform news.ro.