Trei polițiști sunt în comă după ce un bolid a lovit din plin o autospecială de poliție

Un bolid de lux a intrat cu viteză într-o maşină de poliţie. Cei trei agenţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 38 de ani au ajuns la spital. Unul dintre ei este în comă.
După impact, şoferul bolidului de lux şi-a abandonat maşina şi a fugit. Individul a fost prins la scurt timp, iar acum se află în custodia poliţiei.
Totul s-a întâmplat în această dimineaţă, puţin după ora 7.00, chiar în centrul oraşului Borsa, aproape de secţia de poliţie. Din primele date, şoferul unui autoturism SUV, dar din gama de lux, a intrat în plin în autospeciala de poliţie în care se aflau cei trei agenţi. Impactul a avut loc la o viteza atât de mare, încât ambele autoturisme au fost proiectate în afara şoselei.
Trei polițiști sunt în comă după ce un bolid a lovit din plin o autospecială de poliție
Toţi cei trei poliţişti răniţi, doi în vârstă de 24 de ani, iar al treilea de 38 de ani, au fost transportaţi la spital. Unul dintre ei, de 24 de ani, care se află în comă, și colegul său de 38 de ani au fost transferați la Târgu Mureș cu elicopterul SMURD.
Citește și: Dubă de jandarmi, implicată într-un accident rutier în Capitală. Care e rezultatul etilotestului
Potrivit unor surse, şoferul nu recunoaşte că se afla la volanul Porsche-ului şi a refuzat testarea pentru droguri şi alcool.
Ce spun poliţiştii
În această dimineață, în jurul orei 07.30, în orașul Borșa o autospecială de poliție a fost acroșată de un alt autoturism, al cărui conducător auto a părăsit locul faptei. În urma impactului, trei agenți de poliție au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate până în acest moment a fost identificată persoana bănuită că s-ar fi aflat la volanul autoturismului, în prezent aflându-se în custodia poliției
Verificările efectuate până în acest moment au relevat faptul că autospeciala de poliție, care circula pe D.N. 18, ar fi fost acroșată frontal de către un alt autoturism, iar în urma impactului ambele autovehicule ar fi părăsit partea carosabilă. Se continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și dispunerea măsurilor legale.