joi 16 octombrie
EUR 5.0885 USD 4.3738
Abonează-te
Newsweek România

Trei nave ale Gărzii de Coastă vor continua misiunile de salvare în Marea Mediterană

Data publicării: 14.05.2023 • 13:30
Nava maritimă MAI 1107 din dotarea Gărzii de Coastă, cu 28 de membri de echipaj, va pleca timp de două luni într-o misiune internaţională Frontex - „THEMIS 2023" care se va desfăşura în Marea Mediterană - Foto: Profimediia Images
Nava maritimă MAI 1107 din dotarea Gărzii de Coastă, cu 28 de membri de echipaj, va pleca timp de două luni într-o misiune internaţională Frontex - „THEMIS 2023" care se va desfăşura în Marea Mediterană - Foto: Profimediia Images

O navă maritimă şi două şalupe de supraveghere şi control portuar de la Garda de Coastă vor participa timp de două luni, în Marea Mediterană, la o misiune internaţională Frontex de salvare de vieţi omeneşti aflate în pericol.

Potrivit unui comunicat al IGPF transmis duminică Agerpres, nava maritimă MAI 1107 din dotarea Gărzii de Coastă, cu 28 de membri de echipaj, va pleca timp de două luni într-o misiune internaţională Frontex - "THEMIS 2023" care se va desfăşura în Marea Mediterană.

De asemenea, alte două şalupe de supraveghere şi control portuar, MAI 3064 şi MAI 3067 ale Gărzii de Coastă, cu 16 poliţişti de frontieră la bord, se vor alătura misiunii din Mediterană, în perioada 17 mai - 6 iunie.

Citește și: Polonia confirmă interceptarea de către Rusia a unei aeronave de-a sa, aflată în misiune

"Mijloacele de mobilitate navală ale Poliţiei de Frontieră Române vor executa misiuni individuale de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Mediterană, la frontiera maritimă externă. (...)

Se va avea în vedere întreprinderea de măsuri comune pe linia controlului fluxurilor migraţioniste la frontierele maritime ale spaţiului comunitar, creşterea eficienţei schimbului de date şi informaţii între autorităţile de aplicare a legii din aceste ţări, precum şi a unui schimb de experienţă între poliţiştii de frontieră europeni", se arată în comunicat.

Citește și: VIDEO Naufragiu soldat cu aproape 70 de morţi în Italia. Guvernul nu își asumă responsabilitatea

Potrivit IGPF, cele trei nave vor continua misiunile navei maritime de patrulare MAI 1106 şi ale şalupei de supraveghere şi control portuar MAI 3066, care sunt detaşate în Catania şi Pantelleria până pe 22 mai.

"Acestea au sprijinit autorităţile italiene în controlul fluxurilor migraţioniste la frontierele maritime ale Uniunii Europene, au executat misiuni de supraveghere şi interceptarea a unor ambarcaţiuni, în urma cărora au salvat 684 de persoane aflate în pericol", precizează sursa citată.

Obiectivul principal al operaţiunii comune "THEMIS" este sprijinirea autorităţilor italiene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, precum şi căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate pe mare.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră