Trei centre pentru bătrâni din Vrancea, fără nicio autorizație de funcționare: ”Au două săptămâni”

DE Alin Crișan | Actualizat: 13.07.2023 - 21:10
Bătrâni, imagine cu caracter ilustrativ - Foto: Profimedia

Trei centre sociale pentru persoane vârstnice aparţinând Crucii Roşii Vrancea, care au fost vizitate de echipele de control în cursul zilei de joi, au primit termen două săptămâni pentru remedierea deficienţelor şi autorizare, potrivit prefectului judeţului Vrancea.

SHARE

"Am vizitat astăzi alte trei centre ale Crucii Roşii Vrancea, la fel, fără nicio autorizaţie, fără niciun aviz de la nicio instituţie a statului. Spre deosebire de ieri, lucrurile sunt net diferite, în sens pozitiv. Condiţiile sunt unele umane, de funcţionare.

Trei centre pentru bătrâni din Vrancea, fără autorizație de funcționare: „N-au niciun aviz”

E adevărat că lipseşte asistenţa medicală şi aici, dar ar putea fi găsite soluţii, în condiţiile în care se pot încheia contracte de prestări servicii medicale, să vină medici să îi supervizeze o dată, de două ori pe săptămână, în funcţie de nevoi. Singura problemă la acest moment, dincolo de faptul că aceste centre nu sunt autorizate, e densitatea de paturi. 

Sunt câteva paturi peste normă. Având în vedere lipsa altor spaţii disponibile autorizate la nivelul judeţului Vrancea, luând în considerare faptul că aceste centre nu pun în pericol sănătatea rezidenţilor, luăm în calcul să le dăm un termen foarte scurt de autorizare şi de remediere a deficienţelor, în sensul de a diminua din numărul de paturi sau a extinde acolo unde mai pot. Ne gândim la două săptămâni să se autorizeze şi avizeze. Pentru că cele mai multe condiţii le îndeplinesc", a declarat Nicuşor Halici.

În cursul zilei de miercuri, un alt centru social al Crucii Roşii Vrancea din localitatea Vârteşcoiu, în care erau găzduiţi 44 de beneficiari, a fost închis de echipa de control după ce a ieşit la iveală faptul că acesta funcţiona fără autorizaţie. De asemenea, echipa de control a găsit mai multe abateri de la normele de igienă, medicamente expirate depozitate în frigider, alimente expirate sau fără trasabilitate, dar şi un număr de beneficiari peste capacitatea centrului.

Potrivit directorului Crucii Roşii Vrancea, centrele pe care ONG-ul le gestionează în judeţ au fost înfiinţate ca urmare a unei nevoi crescute pentru servicii destinate persoanelor vârstnice, ele fiind acreditate până în anul 2016 când legislaţia s-a schimbat şi a îngreunat procesul de autorizare şi acreditare.

"Aceste centre s-au gândit cu foarte mulţi ani în urmă, cred că în anul 2002, când s-a simţit la nivel de judeţ această mare nevoie, care nu era acoperită de servicii sociale specializate.

Ca să avem un răspuns la acest tip de nevoie, am încercat să construim sau să extindem, să reamenajăm spaţii deja existente pe care le-am achiziţionat în mediul rural, o parte, iar altă parte a fost luată cu contract de chirie de la autorităţile publice locale. Aceste spaţii au fost înfiinţate ca locuinţe protejate pentru persoane vârstnice cu handicap şi au fost acreditate şi licenţiate până în anul 2016. 

Începând cu anul 2016, s-a schimbat legislaţia, standardele ocupaţionale pentru acest tip de serviciu s-au ridicat foarte mult şi noi, Crucea Roşie, neavând fonduri decât din sponsorizări şi donaţii, nu am putut acoperi cheltuiala cu investiţia. De aceea, am rămas în afara acreditării şi a licenţierii şi am procedat, de forţă majoră, pentru că în aceste case erau adăpostite persoane care nu aveau familii, oameni ai străzii, la a ne folosi legea în baza căreia funcţionăm şi prin care avem dreptul să obţinem venituri economice din chirii, terenuri şi spaţii. Cu fiecare beneficiar am încheiat un contract de locaţiune, în acord cu aparţinătorul sau cu beneficiarul, după caz, în care nu ne-am asumat să furnizăm servicii sociale ca servicii, ci doar activităţi în regim de voluntariat. Mai mult decât atât, în sprijinul acesta, a venit pe rând, la fiecare locaţie, autoritatea publică locală. Autoritatea publică locală a angajat asistenţi personali pentru unii dintre asistaţii din centrele noastre şi atunci cu angajaţii Crucii Roşii şi cu personalul voluntar, am încercat şi am şi reuşit să acoperim în totalitate nevoia beneficiarului", a spus Rodica Davidean.

Crucea Roşie Vrancea are patru astfel de centre în judeţ, cu un total de 80 de beneficiari şi, potrivit directorului, în toţi anii de funcţionare nu a avut niciodată vreo plângere din partea beneficiarilor sau aparţinătorilor.

"În judeţ avem patru asemenea mici centre şi, în acest moment, avem circa 80 de beneficiari. Crucea Roşie este o organizaţie umanitară, avem nişte principii pe care le respectăm şi oamenii care lucrează în organizaţia noastră sunt cumva oameni cu o aplecare şi o dedicare pentru segmentul acesta de vârstă, pentru bătrâni. Personalul este format, are multă expertiză, avem persoane cu peste 10 - 15 ani experienţă. Am investit în resursele umane, i-am pregătit cu cursuri pentru îngrijire bătrâni.

Ceea ce nu acoperim cu personalul angajat, am reuşit să facem prin atragerea de voluntari. Fiecare centru are echipa de voluntari şi reuşim astfel să acoperim până la ultima nevoie, atât cât este posibil şi cât asigură demnitatea persoanei. Niciodată nu am avut nicio plângere. Aceste tip de serviciu pe care ni l-am asumat este o mare responsabilitate. (...) Avem un plus, pentru că ochiul, controlul care verifică activităţile noastre este aparţinătorul şi însuşi beneficiarul", a susţinut Rodica Davidean.

Directorul Crucii Roşii Vrancea spune că încearcă să intre în legalitate şi că va face tot posibilul să se încadreze, măcar pentru unele servicii, în termenul de două săptămâni dat de autorităţi.

"Tot timpul ne-am dorit să intrăm în legalitate. Nu ştiu dacă reuşim să ne încadrăm în timpul de două săptămâni. Încercăm. Avem şanse să autorizăm toate blocurile alimentare pe linie DSVSA, DSP în aceste două săptămâni. Nu aş vrea să prezint un termen nerealizabil. Vom demara procedurile", a precizat Rodica Davidean.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te