Trei câini au ucis toți cangurii de la Grădina Zoologică din Timișoara. Pasărea Emu a sărit gardul

DE Andrei Vasilescu | 23.09.2020 - 10:48
Foto: tion.ro

Îngrijitorii de la Zoo au căutat locul pe unde au intrat câinii, însă nu l-au găsit. Ei cred că patrupezii au săpat pe sub gard și așa au reușit să intre în incinta Zoo.

SHARE

Un grup de câini a reușit să pătrundă în noaptea de luni spre marți în incinta Grădinii Zoologice din Timișoara. Cei trei patrupezi au atacat cangurii din habitat. Mamiferele nu au avut unde să fugă și au fost omorâte.

„Au intrat trei câini în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard. Noi am văzut dimineața când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pățit nimic. La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat, pentru TION, administratorul Zoo Timișoara, Călin Călămar.

Potrivit administratorului Călămar, câinii sunt îngrijiți și nu par a fi maidanezi. Doi dintre ei au fost prinși de cei de la Danyflor. Dacă sunt microcipați, vor fi căutați proprietarii și aceștia vor trebui să plătească daunele de la Zoo.

„Am chemat echipa Danyflor și am reușit să prindem doi câini. Sunt îngrijiți, unul dintre ei este un ciobănesc german, arată foarte bine. Nu are zgardă, dar e posibil să fie microcipat. Noi așa sperăm, să putem da de stăpâni. Celălalt aduce înspre Rottweiler, arătau bine câinii”, mai spune Călămar.

Cangurii au murit chinuiți în propriul habitat. Unul avea piciorul rupt, iar altul avea abdomenul deschis. Reprezentanții Zoo spun că patrupezii nu au mâncat din cadavre. Ei nu își explică însă cum au reușit să pătrundă câinii în incinta grădinii zoologice.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te