Asistenta e acuzată că nu a respectat nici în spital și nici acasă regulile impuse în pandemie pentru că respinge existența Covid-19.
“Acest focar, mai extins decât ne-am fi aşteptat, a pornit de la o persoană care nu credea că există virusul. Nu credea că trebuie să poarte mască, nu accepta ideea de a purta mască şi nu voia să înţeleagă faptul că, fiind cadru medical, trebuie să aibă o anumită atitudine, nu doar în spital, ci şi în afara spitalului. Nu poţi să nu respecţi nimic, să te contaminezi, după care să aduci virusul în spital. Iată că am ajuns în această situaţie neplăcută în care şi pacienţi au fost infectaţi de la această persoană, dar şi alte cadre medicale. Vom vedea dacă părţile vătămate vor depune plângere şi, este foarte probabil, ca această persoană să aibă mari probleme în viitor”, a declarat dr. Virgil Musta, citat de Sursa de Vest.
Asistenta de la Spitalul CFR Timișoara care nu crede în coronavirus, dar a fost infectată cu Covid la începutul lunii iulie va fi cercetată disciplinar, a anunțat conducerea spitalului, potrivit DeBanat.ro. Ulterior infectării asistentei, au apărut alte șase cazuri, în rândul pacienților și cadrelor medicale de la acest spital.
Conducerea unității sanitare anunță că va declanșa o anchetă disciplinară pentru că asistenta ar fi încălcat normele și procedurile. Asistenta care acum va fi cercetată disciplinar s-a externat deja la cerere de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara. Alte două asistente infectate sunt în izolare la domiciliu, deși pozitive, iar patru pacienți depistați cu SARS-Cov2 sunt internați la Spitalul CFR, într-un pavilion special, dedicat pacienților cu această boală.
„Prima asistentă a încălcat normele și procedurile aduse la cunoștință, în ceea ce privește gestionarea situației epidemiologice creată de coronavirus, nepurtarea echipamentului de protecție, nerespectând recomandările în urma triajului epidemiologice, deși a fost instruită și avertizată în acest sens. Asistenta medicală va fi cercetată disciplinar și dacă se impune se va formula plângere penală împotriva acesteia pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă au avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli”, a spus Stela Iurciuc, managerul Spitalului CFR Timișoara, pentru DeBanat.ro.