Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă din acest an pensionarii ieșeni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valorice. Acțiunea este organizată de către Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială. Acţiunea se află la a XXI-a ediţie.
Beneficiarii campaniei sunt circa 11.500 de pensionari ale căror pensii cumulate nu depășesc suma de 1.300 de lei inclusiv (pensionari de drept și pensionari pe caz de boală) și asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități.
Valoarea unui carnet cu tichete sociale este de 100 de lei, fiind compus din 10 tichete a 10 lei fiecare.
Tichete sociale 2023. Pentru a primi astfel de tichete valorice pensionarii trebuie să se afle în baza de date a Casei Județene de Pensii, să aibă domiciliul în Municipiul Iași și să se afle în plată cu luna noiembrie 2023.
Cetățenii municipiului Târgu Jiu, cu o situație precară, vor fi sprijiniți și în acest an de autorități. Vor primi tichete în valoare de 70 de lei, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Tichete sociale de 10 lei pentru pensionari. Autoritățile locale le acordă în anumite condiții
Cu scumpirile din ultima vreme, pe care trebuie să le înfrunte ca să poată supraviețui, pensionarii au dat buzna, deja, la sediul Direcției de Protecție Socială, în vederea depunerii de cereri pentru tichetele sociale de Crăciun.
Tichetele sociale vor fi acordate familiilor ce realizează venituri de până la 530 lei/membru. Termenul limită de depunere a cererilor este data de 24 noiembrie.
Tichete sociale pentru Crăciun. Vești bune de la autoritățile din Rovinari. Și în acest an, vor oferi tichete sociale, pentru sărbătorile de iarnă, familiilor nevoiașe din oraș.
Citește și: Salarii mărite în Parlament: Director: de la 16.000 la 20.000 lei. Consilier: de la 10.000 la 13.000
Valoarea unui tichet este de 100 de lei. Copiii vor primi câte un pachet cu dulciuri, în valoare de câte 80 de lei.
Primăria Rovinari a explicat ce venit trebuie să aibă familiile care se pot încadra să primească acest sprijin.
„Cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2023, Consiliul Local al orașului Rovinari și Primăria Rovinari vor acorda tichete sociale cu o valoare de 100 lei/tichet cu T.V.A. și pachete cu dulciuri pentru copii, în valoare de 80 lei/pachet cu T.V.A., conform legislației în vigoare, pentru familiile/persoanele cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ teritorială a orașului Rovinari, ale căror venituri/membru de familie se incadrează până la suma de 634 lei/luna (limita maximă admisă pentru beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010)”, au transmis autoritățile.
Citește și: Guvernul dă 5.000.000 € ajutor de urgență pentru ca deputații să achite chiria, curentul, motorina
Tichete sociale de Crăciun. Înscrierile se efectuează în perioada 01.11.2023-24.11.2023, între orele 10:00-15:00, la sediul Primăriei Oraș Rovinari – Compartimentul Protecție Socială, unde se va elibera un bon de ordine pe care fiecare persoană îl va prezenta în data programării la distribuirea tichetelor sociale și a pachetelor cu dulciuri.
Creat in sprijinul educatiei copiilor din familii cu venituri mici, tichetul social pentru gradinita stimuleaza frecventarea zilnica a cursurilor prescolare, un element cheie in dezvoltarea lor si a comunitatii din care fac parte.