Cel puțin 44 de angajați la centrul Kaiser Permanente din San Jose, lângă San Francisco, au contractat Covid-19 săptămâna trecută și unul dintre ei a murit din cauza complicațiilor, potrivit unui purtător de cuvânt al spitalului.
Este vorba un pom de Crăciun gonflabil, despre care se bănuiește că a împrăștiat virușii prin ventilatorul care menține costumul umflat.
Acesta a fost purtat și în sectorul Urgențe, unde încărcătura virală era mare.
„Orice posibilă expunere la coronavirus ar fi complet neintenționată și accidentală, întrucât persoana nu avea simptome de Covid-19 și căuta doar să ridice moralul celor din jur într-un moment foarte stresant”, a declarat purtătoarea de cuvânt a spitalului.
Potrivit televiziunii locale NBC, persoana decedată era lucrător administrativ în Departamentul de Urgență.
Unii angajați de la centrul Kaiser Permanente primiseră deja o primă doză de vaccin împotriva Covid-19, dar organismul are nevoie de aproximativ două săptămâni pentru a produce suficienți anticorpi pentru a contracara infecția.
Cele două vaccinuri autorizate până acum necesită, de asemenea, o nouă doză injectată trei sau patru săptămâni mai târziu.
Potrivit Kaiser Permanente, angajații care au primit prima injecție cu mai puțin de zece zile înainte nu ar fi, prin urmare, imunizați în ziua expunerii lor la coronavirus.
Spitalul a oferit teste rapide tuturor angajaților săi și a efectuat o dezinfecție amănunțită a secției de urgență.
California este unul dintre statele americane cele mai afectate de Covid-19 în prezent, cu peste 21.500 de persoane spitalizate.