STS a eliminat o angajată din Centrul unic 112 pentru că ar fi jignit o femeie de etnie romă

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 02.09.2019 - 11:41

Serviciul de Telecomunicații Speciale anunţă, după ce a apărut în spaţiul public o discuţie între un operator 112 şi o femeie de etnie romă, că instituţia condamnă atitudinea şi limbajul angajatei, de aceea aceasta a fost eliminată din Centrul unic pentru apeluri de urgenţă.

SHARE

Serviciul de Telecomunicații Speciale anunţă, după ce a apărut în spaţiul public o discuţie între un operator 112 şi o femeie de etnie romă, că instituţia condamnă atitudinea şi limbajul angajatei, de aceea aceasta a fost eliminată din Centrul unic pentru apeluri de urgenţă şi a fost demarată o cercetare.

„STS condamnă ferm atitudinea şi limbajul operatoarei care a preluat cazul; modul de abordare în relaţia cu apelantul încalcă reglementările interne referitoare la etica şi deontologia profesională, aducând atingere onoarei, reputaţiei şi demnităţii persoanelor cu care operatorul 112 a intrat în legătură în exercitarea atribuţiilor de serviciu; la nivelul instituţiei a început cercetarea privind modul de gestionare a apelului de către acest operator”, se arată într-un comunicat, potrivit Mediafax.

Citește și Libertatea: Femeie de etnie romă, înjurată la 112: „Vorbiți ca ciorile! Du-te dreacu'!”

Pe perioada cercetării, operatorul 112 a fost pus la dispoziţie conform Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi nu va mai opera în Centrul unic pentru apeluri de urgenţă.

„În virtutea atribuţiilor legale, subliniem faptul că operatorii 112 sunt instruiţi să opereze apelurile în mod egal pentru toţi apelanţii, indiferent de naţionalitatea acestora, de etnie, de nivelul de pregătire sau de gen; aplicarea de tratamente diferenţiate în procesarea apelurilor de urgenţă este interzisă, fiind obligatorie respectarea întocmai a principiului egalităţii, fără nicio formă de discriminare.Vă asigurăm că instituţia va lua cu celeritate cele mai drastice măsuri”, mai arată STS.

Precizările vin după ce „Libertatea” a relatat o discuţie între o femeie de etnie romă şi un operator 112. Femeia a sunat la 112 după ce a fost lovită autogara din Zalău de către un şofer de microbuz pe 25 aprilie, însă operatorul 112 a jignit-o. Operatoarea le-ar fi numit “ciori” pe victimă şi pe martoră.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te