luni 27 octombrie
EUR 5.0835 USD 4.3789
Abonează-te
Newsweek România

Statul Texas se redeschide din 10 martie și nu mai impune purtarea măștii

Data publicării: 03.03.2021 • 11:14 Data actualizării: 03.03.2021 • 11:23
Statul Texas se redeschide, a anunțat guvernatorul Greg Abbott Foto: Facebook
Statul Texas se redeschide, a anunțat guvernatorul Greg Abbott Foto: Facebook

Statul Texas se redeschide, permițând funcționarea fără restricții a restaurantelor și magazinelor, a anunțat guvernatorul acestui stat, Greg Abott, într-o conferință de presă ținută la Lubbock, într-un restaurant.

"De miercurea viitoare, toate magazinele şi restaurantele de orice tip pot deschide la 100% din capacitatea lor", a afirmat guvernatorul într-un decret care "pune capăt purtării obligatorii a măştilor în tot statul" în vigoare din iulie 2020.

"Datorită progreselor medicale în domeniul vaccinurilor şi tratamentelor cu anticorpi, Texasul are acum mijloacele de a-şi proteja texanii de coronavirus", a adăugat Greg Abbott.

Statul Texas se redeschide

Chiar dacă "COVID-19 nu a dispărut", statul sudic "se află într-o situaţie mai bună" decât în octombrie, când capacitatea magazinelor şi restaurantelor a fost limitată la 75%, a explicat guvernatorul.

"De aproape şase luni, prea mulţi texani au fost privaţi de oportunitatea de a lucra, prea mulţi proprietari de mici afaceri au avut probleme în a-şi plăti facturile", a adăugat guvernatorul Abbott. "Ne asigurăm ca toate afacerile şi familiile din Texas să aibă libertatea de a-şi hotărî propriul destin", a continuat el.

Cu toate acestea, firmele pot limita capacitatea de primire a spaţiilor lor sau pot introduce protocoale sanitare, a subliniat decretul guvernatorului.

Nimeni nu va mai fi sancționat dacă nu poartă mască.

Rivalul lui Abbott, guvernatorul statului California, democratul Gavin Newsom, a scris pe Twitter că decizia este complet nesăbuită.

Texasul a înregistrat 44.453 de decese cauzate de coronavirus.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră