Femeia de 87 de ani a decedată vineri, 27 martie, la Spitalul Universitar din București, după ce fusese confirmată în aceeași zi cu COVID-19.
Bătrâna fusese internată în seara anterioară, în stare gravă, cu un diagnostic prezumtiv de septicemie. Era imobilizată de aproape o lună la pat și prezenta o încărcare la plămâni, așa că medicii au decis imediat să-i facă testul pentru coronavirus.
Luni, femeia nu doar că nu apărea în lista morților, dar nici nu-și găsise liniștea în groapă, deși legea obligă rudele să-i îngroape în 24 de ore pe cei decedați de COVID-19, a scris Libertatea.
Institutul National de Sănătate Publică s-a autosesizat în urma articolului și a solicitat Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) și Direcției de Sănătate București informații privind existența unui deces in cadrul unității sanitare, a anunțat marți seara Grupul de Comunicare Stategică.
„Urmare a răspunsului SUUB, in data de 27 martie 2020 a fost înregistrat un deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus.
Femeie, 84 ani, mun. București, prezentat în data de 26.03.2020 la camera de gardă UPU a SUUB cu simptomatologie ce a încadrat această pacientă în categoria suspect de infecție cu COVID-19. Pacienta a fost izolată si i s-au recoltat probe pentru COVID 19 în aceiași dată cu rezultat pozitiv în data de 27.03.2020. Decedată in 27.03.2020. Patologie asociată: fibrilatie atrială, pacemaker permanent, insuficienta cardiaca cronica”, se arată în comunicat.
Cercetările făcute de autorități arată că respectivul caz ar fi fost raportat de Spitalul Universitar București către Direcția de Sănătate Publică, care însă nu a mai raportat mai departe decesul și la instituția care le centralizează în toată țara.
„Din cauza unor deficiențe tehnice generate de procesul de mutare a sediului DSPMB”, se susține în comunicat.
Prin "deficiențe tehnice" înseamnă că de pe numărul de fax la care se raporta inițial nu a fost luat raportul, din cauza procesului de mutare a sediului DSPMB, a fost explicația oficială a Direcției de Sănătate.
_________
Știre în curs de actualizare