Slujba oficiată de Teodosie Snagoveanu de Sf. Andrei: 300 de oameni și peste 100 de amenzi

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 30.11.2020 - 16:03
ÎPS Teodosie a oficiat slujba de Sf. Andrei la care au participat aproximativ 300 de persoane/FOTO: Facebook

La slujba oficiată de un sobor de preoți condus de ÎPS Teodosie la peșstera Sfântului Apostol Andrei s-a desfășurat cu participarea mai multor persoane din alte localități, deși nu aveau voie, potrivit Digi 24. Prefectul județului a anunțat că au fost date peste 100 de amenzi.

SHARE
„Nu poate să participe oricine la pelerinaj, restricția există în continuare, tocmai de aceea organele de ordine au procedat la legitimarea celor care doreau să participe la pelerinaj, iar datelor celor care nu erau din interiorul localității Ion Corvin sau nu aveau dreptul să participe, întrucât erau membri ai clerului, au fost preluate, urmând ca ulterior, în termenul legal, să se producă și sancționarea contravențională a acestora. (...) Mai devreme sau mai târziu, în termen legal (vor fi amendați, n.red.)”, a declarat Silviu Coșa, prefectul județului Constanta.
 
El a adăugat că „la momentul de față, lucrurile sunt spre final”, estimând că în total au participat circa 400 de persoane la slujbă. „Traficul e mai mult decât răzleț, foarte rar mai urcă câte o mașină”, a precizat Coșa.
 
„De-a lungul zilei nu au fost mai mult de 400 de oameni, la slujbă au asistat undeva la 300 de oameni, care au respectat normele sanitare, erau pe punctele acelea trasate de preoții de acolo împreună cu organele de ordine publică”, a mai spus prefectul.
 
La mențiunea că, totuși, oamenii au putut să participe la pelerinaj, Silviu Coșa a răspuns că „persoanele care au dorit să urce la acest pelerinaj au fost lăsate să treacă, după ce li s-a adus la cunoștință faptul că sunt pasibile de o sancțiune contravențională”.
 
„Numărul celor care nu au respectat prevederile legale în acest sens e puțin peste 100. La momentul de față, având în vedere câți oameni mai sunt acolo, nici nu cred că mai poate fi numit pelerinaj. La momentul de față (...) vă pot garanta că nu a existat absolut niciun risc de contaminare”, a mai declarat prefectul Constanței, potrivit Digi24.
 
Peste 130 de jandarmi şi poliţişti au fost mobilizaţi la manifestările religioase organizate la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin.
 
Conform sursei citate, în colaborare cu reprezentanţii mănăstirii şi ai DSP Constanţa, au fost stabilite trasee interioare de deplasare a pelerinilor către racla cu sfintele moaşte, altar şi lumânărar, au fost realizate marcaje pe traseul de acces în mănăstire, precum şi pentru participanţii la slujba religioasă, astfel încât să se respecte distanţarea fizică.
 
"Pentru desfăşurarea fără incidente şi în siguranţă a evenimentului, solicităm tuturor participanţilor să respecte aceste marcaje, să nu staţioneze excesiv în zona raclei şi să nu forţeze accesul prin alte puncte decât cele marcate", a transmis Jandarmeria Constanţa.
 
Potrivit unei hotărâri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, este interzisă participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.
 
Arhiepiscopia Tomisului a solicitat în instanţă suspendarea acestei decizii, cererea fiind respinsă de judecători. Respinsă de instanţă a fost şi cererea Arhiepiscopiei Tomisului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru desfăşurarea pe 29 şi 30 noiembrie a pelerinajului la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, potrivit hotnews.ro.
 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te