Guvernul aprobă măsuri urgente de ajutorare pentru sinistrați. Un nou pachet de măsuri este adoptat vineri în cadrul unei ședințe extraordinare de guvern.
Sinistrații din Suceava și Neamț primesc ajutor de la stat. Pachetul, adoptat în ședință de guvern
Ședința Executivului vine după întrunirea de urgență a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) de joi, în care s-a decis, printre altele, că pentru fiecare casă distrusă în totalitate, proprietarii vor primi 30.000 de lei.
De asemenea, conform informațiilor oferite de șeful DSU Raed Arafat, se vor aloca și următoarele sume de bani:
- 15.000 de lei pentru fiecare familie a unei persoane decedate.
- 15.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură care locuiesc într-o locuință care a fost afectată în proporție de mai mică de 75%.
- 25.000 de lei pentru fiecare fiecare familie sau persoană singură a cărei locuință a fost afectată în proporție de mai mare de 75%, dar nu distrusă integral.
„Am convocat o ședință de guvern în care urmează să aprobăm ajutoatrele de urgență pentru persoanele ale căror locuințe au fost afectate de inundațiile din Suceava și Neamț.
Citește și: Inundații devastatoare în Broșteni: noroi până la jumătatea pereților, case și mașini luate de apă
Acesta este un prim pachet de ajutorare, în afară de sprijinul care a fost acordat prin IGSU și din rezerva de stat, iar la începutul săptămânii viitoare, după evaluarea de la fața locului, vom aproba un nou pachet de sprijin pentru a-i susține pe cetățeni să își refacă casele și pentru a susține refacerea infrastructurii grav afectate de aceste inundații," a declarat premierul Ilie Bolojan.
„Ajutoarele vor fi acordate pe baza evaluărilor făcute de comisiile la nivel local pe care le centralizează Ministerul Afacerilor Interne.
Ne asigurăm că sprijinul ajunge cât mai repede la cei afectați, le mulțumesc echipelor din teren și tuturor celor care contribuie la gestionarea acestei situații. Rămânem în contact permanent cu autoritățile locale pentru a oferi ajutorul necesar", a mai pecizat premierul.
Reamintim că Guvernul a transmis, după ședința de joi, că ajutoare umanitare care constă în alimente, apă potabilă, construcţii modulare, îmbrăcăminte, motorină şi alte produse de strictă necesitate au ajuns la locuitorii din Suceava şi Neamţ, afectaţi de fenomenele hidrometeorologice severe din ultimele zile.
Conform hotărârii CNSU nr. 20 din 29.07.2025, au fost distribuite în judeţul Suceava bunuri esenţiale pentru acoperirea nevoilor urgente după cum urmează: 20 de construcţii uşoare din elemente modulare, 60.000 de litri de motorină, 100.000 peturi de 2 litri de apă plată, 5.000 conserve pate de ficat, 10.000 conserve din carne cu legume (ciorbă); 7.500 conserve din carne cu legume (tocană), 5.000 de conserve din carne, 5.000 de conserve de fructe, 5.000 kilograme de caşcaval, 7.000 de litri de ulei rafinat de floarea soarelui; 10.000 de kilograme de mălai superior, 10.000 kilograme de zahăr tos; 10.000 kilograme de orez.
Citește și: Meteo. Viituri şi creşteri de debite pe râuri. Judeţele Suceava şi Neamţ, vizate de noi avertizări
Au fost trimise, de asemenea, articole de îmbrăcăminte şi pentru adăpost: 500 de treninguri, 2.500 de tricouri, 80 de paturi de campanie şi 80 de saltele de pat, 160 de pături, 160 de cearşafuri, 160 de perne, 160 de feţe de pernă şi 80 de saci de dormit. În judeţul Neamţ au fost distribuite ca ajutoare de urgenţă: 3.000 de conserve din carne de porc în suc propriu, 2.100 de conserve din legume, 2.099 conserve de peşte, 45.000 de peturi de 2 litri de apă plată şi 800 de pături.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Şoldan, a anunțat că a început distribuţia apei menajere în Broşteni, însă a adăugat că aceasta este livrată, într-o primă etapă, doar în zona blocurilor şi în regim restricţionat, două ore dimineaţa, două ore seara.
Consiliul Județean Suceava a alocat, joi, 4 milioane de lei pentru susţinerea comunităţilor grav afectate de inundaţiile de duminică.