Peste 86.000 de pelerini s-au închinat până vineri după-amiază la moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi la moaştele Sfântului Pantelimon, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând aşteaptă aproximativ 18.000 de oameni.
Mai multe străzi din centrul Iaşului sunt închise circulaţiei, pe fondul afluxului ridicat de pelerini.
Până la ora 14.00 au trecut pe la sfintele moaşte depuse într-un baldachin în curtea catedralei peste 86.000 de persoane, iar aproximativ 18.000 de credincioşi aşteaptă la rând, scrie News.ro.
În cele trei zile de pelerinaj, aproximativ 150 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar şase au fost transportate la spital.
Citește și: A început pelerinajul la Iași. Racla Cuvioasei Parascheva, scoasă azi la 6 dimineața din Mitropolie
Vineri seară este programat pelerinajul Calea Sfinţilor, racla cu sfintele moaşte urmând a fi purtată pe umeri de preoţi pe străzile din centrul Iaşiului.
Racla cu sfintele moaşte va rămâne în curtea catedralei până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.
Pe 14 octombrie 2024, va avea loc slujba Sfintei Liturghii care va fi săvârşită pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.
În premieră Corul Operei Iaşi va fi prezent la Sfânta Liturghie.
„Corul Operei va da răspunsurile la Liturghia prilejuită de hramul Cuvioasei Parascheva, o sărbătoare spirituală a Iaşului, dar şi una de importanţă şi vizibilitate naţională. În actele operelor există numeroase arii şi scene în care personajele principale sau colective dialoghează cu Divinitatea, însă, de data acesta, vocile ansamblului vocal al Operei noastre se vor uni într-o rugăciune înălţată pentru mai binele nostru, al tuturor”, a declarat managerul interimar al Operei Iaşi, Andrei Fermeşanu.